Antena 3 CNN Actualitate Social Congresul Național de Îmbătrânire Activă începe în septembrie. „Anul viitor vom deschide un centru de zi pentru seniori”

Congresul Național de Îmbătrânire Activă începe în septembrie. „Anul viitor vom deschide un centru de zi pentru seniori”

8 minute de citit Publicat la 16:28 21 Aug 2024 Modificat la 16:28 21 Aug 2024
alexandra dobre
Congresul Național de Îmbătrânire Activă începe în 3 septembrie

Marţi, 3 septembrie 2024, va avea loc cea de-a II-a ediţie a Congresului Național de Îmbătrânire Activă, un eveniment de anvergură organizat de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, al cărei președinte este Alexandra Dobre.

Evenimentul se va desfăşura la Grand Hotel Bucharest - Sala Rondă (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 4), începând cu orele 9:00 şi va culmina, seara, cu Gala de premiere a modelelor de bune practici în promovarea conceptului de îmbătrânire activă din România.

În holul Sălii Ronde va fi vernisată şi prezentată Expoziţia de fotografie „Seniori de colecţie” dedicată Galelor „Seniori de colecţie”, unul dintre cele mai frumoase, generoase, ample, de succes şi de tradiţie proiecte (a ajuns la ediția XXII) iniţiate şi organizate de Alexandra Dobre, preşedinte la Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

Între orele 9:00 – 9:45 va avea loc conferinţa de presă care va marca deschiderea oficială a lucrărilor Congresului Național de Îmbătrânire Activă.

La conferinţă vor participa ministrul Sănătăţii, ministru Muncii, câte un secretar de stat de la Guvern şi din ministerul Cercetării şi al MIPE, dar şi şeful Cancelariei prim-ministrului.

De asemenea, vor fi prezenţi prof. univ. dr. Luiza Spiru – președinte, Fundația Ana Aslan Internațional  şi Alexandra Dobre – președinte, Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă. Moderator va fi jurnalista Mihaela Bîrzilă, de la Antena 3 – CNN.

După succesul primei ediții a Congresului Național de Îmbătrânire Activă care a avut loc în perioada 15-16 noiembrie 2023 la Palatul Parlamentului şi care a reprezentat un veritabil „maraton al cunoașterii”, al împărtășirii de experiențe și al schimbului de idei despre cum să trăim o viață frumoasă și activă pe măsură ce înaintăm în vârstă, ediţia din acest an va avea același obiectiv: de a continua drumul către realizarea unui sistem național care susține, încurajează și informează persoanele vârstnice privind implicarea în diferite activități sociale şi să descopere cheia unei îmbătrâniri active și sănătoase.

„Dezideratul acestui eveniment este și acela de a demonstra nevoia existenței mai multor Centre de Zi pentru seniori.

Anul viitor vom deschide și noi un astfel de centru, iar anul acesta vom lansa în premieră două proiecte foarte importante, de mare impact: Albumul Seniori de colecţie – o încununare a celor 22 de Gale Seniori de colecţie cu invitați de excepție pe care le-am iniţiat şi organizat și Campania Națională Securitatea cibernetică în rândul vârstnicilor", a spus Alexandra Dobre, președinte la Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă. 

La Congresul Național de Îmbătrânire Activă 2024 vor fi prezenţi și aproximativ 450 de persoane,  dintre care 70% sunt seniori. Aceştia vor participa la dezbateri şi vor veni la rândul lor cu propuneri şi soluţii privind îmbătrânirea care nu este doar o etapă finală a vieții, ci o oportunitate de a trăi activ fiecare moment al zilei. 

Se vor discuta și promova idei, practici și politici care încurajează îmbătrânirea activă și sănătoasă.

Congresul va include prezentări despre îngrijirea sănătății, stilul de viață, participarea la viața socială și problemele apărute odată cu înaintarea în vârstă, dar și provocările și oportunitățile legate de îmbătrânirea populației într-un mod accesibil și colaborativ.

„Este nevoie și în România de astfel de abordări inovative! Într-o lume în continuă schimbare, Congresul Național de Îmbătrânire Activă este o oportunitate de abordare multidisciplinară a conceptului de îmbătrânire, în care să percepem asta nu ca pe o inevitabilitate, ci ca pe o călătorie plină de învățare și dezvoltare personală”, spune Alexandra Dobre, președinte la Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.  

„În cele două zile pline de informații și interacțiuni importante, putem afla cum să îmbătrânim activ şi sănătos, ce politici publice se realizează în acest sens, ce spun experții despre longevitate și care sunt pilonii conceptului de îmbătrânire activă. Acest eveniment nu reunește doar experți și cercetători în domeniul îmbătrânirii, ci împlinește dorința noastră comună de a promova senectutea cu încredere și cu un spirit activ. 

Este o invitație la a înțelege că vârsta nu este o limită, un număr, ci un motiv în plus de a explora, învăța și trăi în profunzime. Într-o lume în care îmbătrânirea este adesea percepută în societate ca un declin, ca un regres, ca un îndemn la izolare și singurătate, Congresul Național de Îmbătrânire Activă aduce în prim-plan ideea că, înaintarea în vârstă poate genera contribuții semnificative la dezvoltarea societății. 

Suntem mândri să facilităm această schimbare de paradigmă și vă invităm să fiți din nou, cu toții, parte din această evoluție pozitivă”, a continuat Dobre.

Reprezentanți ai Autorităților locale și centrale, ai societății civile și ai companiilor private cu activitate în domeniu, medici, cercetători științifici și experți, cadre didactice, profesori, doctori, doctoranzi și psihologi, dar şi profesioniști din domeniul îngrijirii vârstnicilor vor susține prezentări în cadrul celor 5 paneluri interactive cu următoarele teme:
     
Panel 1 (orele 10.15 – 12.30): „Accesul la sănătate și abordări inovative în medicină (diabet, boli cardiovasculare, menopauză și afecțiuni oncologice)”
     
Vor lua cuvântul: Dr. Wargha Enayati – Fondator, Enayati Medical City, Prof.Univ.Dr.Luiza Spiru – Președinte, Fundația Ana Aslan Internațional, Nicoleta Pauliuc – Senator, Președinte Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Parlamentul României, Dr. Cristina Berteanu - Director Medical, Memorial Hospital, Valeria Herdea, Președinte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Dr.Silvia Gatscher – Health Operations Manager OMS (va prezenta programul „Chronic Disease Self-management în România”, Măriuca Ivan – Președinte, Asociația Crucea Alb-Galbenă (mesaj video), Dr. Adina Alberts - Medic primar chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, Dr. Adrian Streinu Cercel - Președinte, Comisia pentru Sănătate din Senat, Parlamentul României, Adrian Dobre - Director General, UNIFARM, Dr. Toni Feodor - Medic Primar Chirurg și Medic Specialist Chirurgie Vasculară, Dr. Virginia Ardeleanu – Fondator, Rețeaua de Clinici ”Dr. Ardeleanu”. 

Moderator: Eugenia Foarfecă (realizator, Medika TV).

Panel 2 (orele 12.30 – 14.00): „Soluții pentru îngrijirea pe termen lung: dezbateri și perspective interdisciplinare”
 
Vor lua cuvântul: Preot Ilarion Mâță, Președinte Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, Conf. Univ. Dr. Radu Adrian Crișan - Dabija, Medic Primar - Director Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, Alexandru Gerard Pavel - Director Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice "Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen", Iuliana Cristea - Director coordonare asistență socială - Direcția  Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a Municipiului București – DGASPC, Adrian Gheorghe - Director Centrul ”Altmed Nursing” Pitești, Anamaria Bălașa - Medic Specialist Geriatrie-Gerontologie, ”AsertivO” – Servicii Premium pentru Seniori.

Moderator: Dr. Aurelia Curaj, Președinte Fondator Fundația GERON

Panel 3 (orele 14.30 – 16.15): „Îmbătrânirea Activă, Îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice și Promovarea drepturilor persoanelor vârstnice (Dreptul la muncă, Reconversia profesională ș.a.)”
 
Vor lua cuvântul: Angela Galeţa – Director, Fundația “Vodafone”, Florin Lixandru - Secretat de Stat, Ministerul Educației (mesaj video), Monica Anisie – Senator, Președinte Comisia pentru Învățământ, Parlamentul României, Liana Rada Borza - Consultant în Old Age Psychiatry - Pulse Psychiatry, Clinical Teacher - Imperial College London Faculty of Medicine și Consultant independent la Comisia Europeană, Elisabeta Lipă – Președinte, Agenția Națională pentru Sport, Conf. Dr. Silvia Osman - Profesor SNSPA, Facultatea de Ştiinţe Politice, Dep. Sociologie, Doctor în “Estetica, teoria, pedagogia si istoria teatrului”, Costel Gîlcă – Avocat, Dr.Simona Mihaiu - Cercetator Științific la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, Alecsandra Ioniță – Wellbeing Specialist, Ionuț Ștefănescu - Director CLARFON, Teodor Loghin - Chief Technology Officer, Senior Help, Dina Ciubotaru – Manager de Program, HelpAge Internaţional Moldova.

Moderator: Cristina Herea (prezentator și realizator, România TV).

Panel 4 (orele 16.30 – 18.00): „Surse de finațare, Gestiune financiară pe termen lung și Politici Actuale Smart în raport cu persoanele vârstnice (digitalizare, transport urban inteligent)”

Vor lua cuvântul: Dr. Ing. Adrian Victor Vevera - Director General, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică  - ICI București, Prof. Univ. Dr. Mircea Coșea - Doctor în Științe Economice, fost Parlamentar European și Deputat în Parlamentul României, Profesor Universitar la Facultatea de Economie din cadrul ASE, Flaviana Rotaru - Președinte, Cluster Sănătate și Bioeconomie ”RoHealth”, Bogdan Simcea - Secretar de Stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandra Dobre – Președinte, Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, Oana Georgescu – Specialist în Relații Publice și Comunicare, jurnalist, scriitor, Gabriel Petrea – Director General, Euronews, Mirela Iovu – Vicepreședinte al Comitetului de Direcție, CEC Bank, Cristina Chiriac - Președinte CONAF, Ionuț Andrei - Director General, Loteria Română (mesaj video), Irinuca Văduva – Director General, ECDL România.

Moderator: Mădălina Chițu (jurnalist, TVR).

Panel 5 (orele 18.00 – 19.45): „Rolul administrației în crearea de ecosisteme urbane smart”

Vor lua cuvântul: Rareș Hopincă - Primarul ales al Sectorului  2, George Tuță – Primarul ales al Sectorului 1,  Hubert Thuma - Președinte, Consilul Județean Ilfov, Vlad Popescu Piedone - Primarul ales al Sectorului  5, Andrei Trocan – Viceprimar, Primăria Sector 4 , Prof.Univ.Dr.Ing. Doina Banciu - Președinte, Academia Oamenilor de Știință, Flavius Aioanei - Sales Manager Up România, Mihai Tudorancea - Fondator TUD Group, Cerasela Măciucă - Președinte, Asociația pentru Calitatea Vieții a Persoanei Vârstnice „Academician Nicolae Cajal”, Madlen Șerban - Secretar General, Comisia Națională a României pentru UNESCO.

Moderator: Val Vâlcu  (jurnalist, DC News).

De la ora 20:00 va avea loc Gala de premiere a modelelor de bune practici în promovarea conceptului de imbătrânire activă din România.

Vor fi recompensate 10 organizații și proiecte de succes dedicate persoanelor vârstnice. 

Prezentatoarea galei va fi Maria Țoghină, realizator si producător al emisiunii ”Serviciul de Noapte”, Radio România Actualități.

”Schimbarea percepției societății asupra îmbătrânirii și încurajarea unei abordări pozitive a acestui subiect implică mari eforturi la nivel individual, comunitar și social. 

Putem contribui la această schimbare prin crearea de oportunități pentru interacțiunea dintre generații, cum ar fi proiecte educaționale în care seniorii împărtășesc cunoștințele lor cu cei tineri. 

De asemenea, trebuie să ne asigurăm că serviciile de îngrijire pentru persoanele în vârstă sunt de calitate și totodată accesibile lor, fapt care ar putea ajuta la menținerea independenței și a calității vieții. 

Trebuie să fim mai mulți cei care ne implicăm în promovarea politicilor sociale și îmbunătățirea legislației care sa susțină persoanele de vârsta a treia, asigurându-ne că există și resurse adecvate”, susține Alexandra Dobre, președinta Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

×
Parteneri
x close