"Aproximativ 88% din pacienții români cu cancer care se aflau în tratament în 2019 au decedat într-un an de zile", a declarat Adela Cojan, președinte interimar al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit cursdeguvernare.ro.
Cifrele însemnate ale morţilor de cancer sunt rezultatul lipsei de prevenției de subfinanțare a medicinei primare, dar și de accesul îngreunat la serviciile din ambulatoriul de specialitate.
Şef CNAS: "M-au impresionat cifrele"
"Pot să vă spun că m-au impresionat cifrele pentru 2020, când am văzut că în jur de 88% din cazurile de cancer al căror tratament a fost finanțat în 2019 se regăseau printre CNP-urilor pacienților decedați (…).
Erau cazuri de cancere descoperite târziu, în stadiul 2, 3, cu metastaze. Dacă s-ar depista precoce, șansele de supraviețuire la cinci ani și la 10 ani ar fi mult mai ridicate", a continuat Adela Cojan.
Analiză: Impactul este devastator nu doar la nivelul famililor, ci și al economiei
Astfel, impactul este devastator nu doar la nivelul famililor, ci și al economiei, arată o analiză făcută de Clara Volintiru, conferențiar universitar la ASE București.
Potrivit datelor, nouă din 10 români riscă sărăcia dacă se îmbolnăvesc de cancer, iar România pierde 3% din PIB cu fiecare "cohortă" anuală de bolnavi de cancer.