Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că spitalele sunt obligate să asigure medicaţia necesară pacienţilor, iar în situaţia în care pacienţii cumpără medicamente în perioada în care sunt internaţi, pot să primească de la casieria spitalului contravaloarea medicamentelor şi materialelor.
„Aş vrea ca pacienţii să fie informaţi pentru că am constatat, de când am venit în minister, că nu se cunosc suficiente lucruri. Am fost surprinsă să aflu că pacienţii nu ştiu că pe perioada internării pacienţii nu trebuie să-şi cumpere nimic. Spitalul este obligat să le asigure. Scrie în lege.Pacientul trebuie să meargă să deconteze, cu factură şi chitanţă, medicamentele pe care le cumpără de la casieria spitalului. Are acest drept'', a declarat Sorina Pintea, la un post de televiziune.