Antena 3 CNN Life Sănătate Care sunt ”hoții” de minerale și vitamine din organism: ”Pur și simplu le consumă”

Care sunt ”hoții” de minerale și vitamine din organism: ”Pur și simplu le consumă”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:00 18 Sep 2024 Modificat la 07:00 18 Sep 2024
vitamine minerale getty images
Care sunt ”hoții” de minerale și vitamine din organism. Foto: Getty Images

Carențele de minerale și vitamine au devenit din ce în ce mai frecvente în ultima perioadă, din diverse motive, precum stilul de viață modern, alimentația dezechilibrată și expunerea la stres. Dietele sărace în nutrienți esențiali, alimentele procesate și consumul insuficient de fructe și legume proaspete contribuie la lipsa unor vitamine și minerale esențiale pentru organism.

Din păcate, există și ”dușmani” ai vitaminelor și mineralelor. Doctor Cezar a explicat, în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, care sunt aceștia. 

”Este foarte important să înțelegem care sunt inamicii principali ai mineralelor din organism. Este vorba despre excesul de cofeină, zahăr, iar zahărul nu doar cel pe care îl găsim peste tot, ci și zahărul produs de propriul organism în stres.

Deci stresul produce zahăr și ne consuma vitaminele din grupul B, acestea fiind extrem de importante în producția de energie. Noi rămânem fără energie și din cauza carenței de minerale și de vitamine, dar și din cauza surmenajului, a suprasolicitării acestui sistem. Noi consumăm o cantitate de informații mult mai mare, exponențial mai mare decât ciobanul care stătea cu oile pe câmp acum 100 de ani”, a explicat Doctor Cezar în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. 

×
x close