Antena 3 CNN Life Sănătate Care e cea mai bună perioadă pentru a ne face vaccinul antigripal. Avertismentul medicilor

Care e cea mai bună perioadă pentru a ne face vaccinul antigripal. Avertismentul medicilor

femeie care se vaccineaza
Spitalele de specialitate primesc zilnic sute de copii şi adulţi cu pneumonie sau alte infecţii respiratorii acute. FOTO: Getty Images
de B.C.    |    14 Oct 2024   •   18:30

A început vaccinarea împotriva gripei în rândul cronicilor, vârstnicilor şi copiilor mari. Specialiştii de la Grupul de Vaccinologie atrag atenţia că jumătatea lunii octombrie este cea mai bună perioadă pentru administrarea serului, astfel încât în vârful sezonului populaţia la risc să fie deja protejată. Avertismentul medicilor vine în situaţia în care avem deja primele cazuri de gripă confirmate, iar spitalele de specialitate primesc zilnic sute de copii şi adulţi cu pneumonie sau alte infecţii respiratorii acute.

Peste 50% dintre copiii care ajung în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Marie Curie din Capitală prezintă febră, tuse severă ori alte simptome specifice infecțiilor respiratorii acute. Cu toate acestea, unii părinții încă se întreabă dacă își vor vaccina sau nu copiii.

Părinte: „Am fost prea ocupată de problema lui, dar o luăm în calcul, să vedem.”

Părinte: „Am fost noi de bunăvoie, să nu răcim, să nu răcească băiatul, să nu fie nicio problemă.”

Femeie: „Am trecut printr-o boală mai gravă și consider că este important pentru mine și pentru cei din jur să fim cu toții protejați.”

Femeie: „Nu-mi inspiră încredere, pentru că am rude care s-au vaccinat pentru gripă și mai rău sunt, dar poate cine știe, poate încercăm.”

Medicii avertizează că vaccinul nu ne fereşte de răceală

Medicii ne avertizează că vaccinul nu ne fereşte de răceală, însă previne formele severe de boală.

Cosmina Berbecel, medic de familie: „Ne vaccinăm ca să fim protejați împotriva gripei și a complicațiilor acesteia. Nu ne vaccinăm ca să fim protejați împotriva oricărei infecții respiratorii, deci vaccinul gripal nu ne va feri de celelalte viroze sezoniere.”

Dacă vaccinarea copiilor sub nouă ani este recomandată chiar din luna septembrie, pentru copiii mai mari şi cronici luna octombrie este cea mai potrivită, spun specialiştii.

Gindrovel Dumitra, vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, coordonator Grupul Naţional de Vaccinologie: „În această perioadă se desfășoară sezonul de vaccinare antigripal, cunoscut fiind faptul că recomandările oficiale internaționale ne spun că până la sfârșitul lunii octombrie populația care se află la risc de a dezvolta o formă severă să fie deja imunizată.”

În farmacii găsim un vaccin diferit destinat celor care au peste 60 de ani.

Beatrice Speteanu, farmacist: „Are un titlu de anticorpi puțin mai mare, de cinci ori mai mare, astfel încât reacția imunitară de protecție împotriva virusului gripal este optimă pentru vârsta pacienților de peste 60 de ani, care oricum erau imunodeprimați, aveau și alte boli. Pentru ei boala gripală putea să fie fatală.”

Vaccinarea este recomandată începând cu vârsta de șase luni. De gratuitate beneficiază copiii, cronicii, gravidele şi vârstnicii.

×
Subiecte în articol: vaccinare copii gripa medici
Parteneri
x close