Alexandra a intrat la Medicină, dar la scurt timp a devenit ea pacient. Şi simte că sistemul a lovit-o la fel de crunt ca boala, scrie Observator TV. După mai bine de un an de drumuri prin spitale şi operaţii, încă n-are un diagnostic stabil. Boala ei o face din nou să-şi piardă vederea, iar fără tratament paralizia este mai aproape decât visul de-a deveni neurolog. Medicamentul la care organismul Alexandrei reacţionează costă o avere şi încă nu este decontat de stat.
"Pot să fiu şi moartă. Orice este posibil.", spune Alexandra. Mama ei, Rodica, e distrusă: "Mă uit la ea şi mi-este groază când îmi spune: mamă, mă doare. Şi-atunci mă ridic din pat şi zic: Doamne, ai tu milă. Atât pot să spun, eu nu pot să fac nimic."
Alexandra abia intrase la medicină când, din senin, şi-a pierdut vederea, apoi auzul. În câteva zile era paralizată pe partea stângă. În saloanele în care râdea alături de colegi în practică, a devenit ea pacient. Şi atunci şi-a dat seama ce înseamnă, de fapt, medicii şi spitalele din România: "Dacă stai aici şi te bazezi pe spital, nu, n-ai nicio şansă."
O spune amar, după ce două luni a urmat un drum nesfârşit între spitale, private şi de stat, din Bucureşti. 10 la număr. Au văzut-o numeroşi medici, dar nimeni nu i-a pus un diagnostic stabil. Patru luni a stat la Institutul Fundeni, aproape paralizată total. A ieşit în primăvara anului trecut, însă boala se agrava. A ajuns într-un final la Spitalul Militar, unde a fost operată. Mama ei a fost nevoită să cumpere tot: "Mă sunau: doamnă, vomită copilul, repede metroclopramid, doamnă ne trebuie ser fiziologic, absolut tot."