Antena 3 CNN Life Sănătate Bebeluşii cu afecţiuni cardiace grave vor putea fi salvaţi în România. Spitalul care va avea prima secţie pediatrică de chirurgie cardiovasculară din ţara noastră

Bebeluşii cu afecţiuni cardiace grave vor putea fi salvaţi în România. Spitalul care va avea prima secţie pediatrică de chirurgie cardiovasculară din ţara noastră

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:45 20 Mai 2023 Modificat la 09:45 20 Mai 2023

Deşi se nasc anual aproape 1.300 de copii cu astfel de afecţiuni grave, mulţi nu pot fi salvaţi ori sunt trecuţi pe o listă de aşteptare.

Aproape 150 de copii sunt transferaţi anual în străinătate pentru operaţii.

Micuţul Matei a venit pe lume pentru ale demosntra tuturor că minunile există. Mămica lui a depistat întâmplător că are o gravă problemă cardiacă ce nu îi dă voie să respire bine.

A fost operat acum două săptămâni de un medic din Italia care vine periodic în ţara noastră.

"A avut stop cardio-respuirator. Dacă nu era echipa, Doamne, nu ştiu, cred că nu pot să-mi imaginez, pentru că atunci când mi s-a zis că nu există soluţii, vă daţi seama că am fost distrusă", mărturiseşte mama bebeluşului.

Citeşte şi: Starea de sănătate a bebeluşului malnutrit s-a înrăutăţit. Este din nou intubat

În Secţia de Terapie intensivă a Spitalului Marie Curie sunt nouă copii care aşteaptă să fie salvaţi. Secţia de Chirurgie cardiovasculară şi cea de la ATI îşi extind capacitatea de tratament.

Până atunci, medicii privesc încă ne putincioşi listele de aşteptare. Avem doar 5 medici specialişti pediatri care pot rezolva cazurile complexe din chirurgia cardiovasculară. De aceea, medicul Tammam vine de mai bine de 10 ani în ţara noastră.

"Era zero personal. Mureau... Trebuia să îi transferi în străinătate, altfel mureau. Obiectivul nostru este să nu mai iasă niciun copil din ţară", spune doctorul Youssef Tamman.

Noile secţii extinse de la Spitalul Marie Curie ar putea deveni funcţionale la sfârşitul acestui an.

La nivel naţional, ar mai fi nevoie de aproape 200 de paturi de terapie intensivă pentru bebeluşii cu afecţiuni grave.

 

×
x close