Antena 3 CNN Life Sănătate Dr. Beatrice Mahler: ”Consultăm în ambulanțe, am fost nevoiți să facem resuscitarea chiar în autospeciale”

Dr. Beatrice Mahler: ”Consultăm în ambulanțe, am fost nevoiți să facem resuscitarea chiar în autospeciale”

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 10:38 07 Apr 2021 Modificat la 14:00 07 Apr 2021
Dr. Beatrice Mahler: ”Consultăm în ambulanțe, am fost nevoiți să facem resuscitarea chiar în autospeciale”

Spre exemplu, în unitatea medicală pe care o conduce nu mai există niciun loc, iar pacienții sunt consultați în ambulanțe. 

"Situațiile cu care ne confruntăm sunt de-a dreptul dramatice. Avem pacienți care ajung la spital cu forme extrem de severe, care necesită asistență încă din ambulanță și din păcate în aceste zile a trebuit să începem resuscitarea în ambulanță a unor cazuri care au ajuns la Marius Nasta. Chiar au făcut stop cardiac în ambulanță."

"Este extrem de dificil. Paturile sunt ocupate, aveam 10 pacienți peste limită. Colegii mei consultă în ambulanțe, am fost nevoiți să facem resuscitarea chiar în autospeciale. Noi am luat paturi de peste tot și le-am dus în secția COVID pentru ca pacienții să nu stea pe scaun. Prioritar este ca pacienții să aibă oxigen și să înceapă tratamentul cât mai repede", a spus Beatrice Mahler la România TV.

Beatrice Mahler, adevărul despre cât decontează statul pentru o consultație în spital, spre deosebire de mediul privat

Beatrice Mahler susține că statul român decontează pentru un consult într-un spital public de 7 ori mai puțin decât costă acea consultație, în sistemul privat.

”Managementul sistemului public de sănătate din perspectiva unui manager.

Finanțarea sistemului public de sănătate versus sustenabilitate.

O finanțare corectă ar permite investiții în infrastructură precum și o îmbunătățire continuă aferentă echipamentelor medicale corespunzătoare asigurării unui serviciu medical de calitate.

”Unde suntem azi?”

Am să vă dau un exemplu, spitalizarea de zi.

O modalitate practică de diagnostic și evaluare rapidă a pacientului în sistemul medical, preferată și utilă în același timp de pacienți, dar și eficientă pentru sistemul public de sănătate.

Cât primește azi un spital pentru o spitalizare de zi într-o secție de Pneumologie?

- minim - 168 lei pentru bronșită acută

- maxim - 417,73 lei pentru o Pneumonie nespecifică

La cât este apreciat consult pneumologic în cadrul acestor pachete?

- 35 lei

Cât plătește un pacient în sistem privat pentru consult medic specialist?

- 240 lei

Cât primește un spital pentru spitalizarea de zi într-o secție de chirurgie toracică?

Minim - 416 lei -biopsie ganglionară laterocervicală

Maxim -696,26 lei - biopsie transtoracică, (necesită efectuare sub ghidaj CT)

×
Etichete: Beatrice Mahler
x close