Antena 3 CNN Life Sănătate Băutura plină de vitamina C: "Este mai bună decât orice sirop! Și saliva ajută mai mult decât pastilele de supt și spray-urile!"

Băutura plină de vitamina C: "Este mai bună decât orice sirop! Și saliva ajută mai mult decât pastilele de supt și spray-urile!"

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 17:46 02 Dec 2022 Modificat la 17:46 02 Dec 2022
vitamina c limonada
Băutura plină de vitamina C! ”Este mai bună decât orice sirop! Și saliva ajută mai mult decât pastile de supt și spray-urile!” Sursa foto: pixabay

”E criza mare de medicamente. Se găsesc cu greu antitermice și foarte greu antibiotice, mai ales pentru copii. Nu știu dacă să mă bucur, sau să fiu îngrijorată, nu știu dacă pleacă din țară sau sunt în stocuri prin case. Oricum, în perspectiva valului de viroze grele care abia începe, nu va fi bine deloc...  

Poate așa vom înțelege că: 

1. Nu luăm CEVA de febră decât dacă avem peste 38.5. Rareori există excepții și acestea sunt bine cunoscute. Febra e un mecanism de apărare, ea ne CREȘTE IMUNITATEA. Nu suplimentele. Nu vitaminele, nici siropurile sau tincturile care mai de care mai scumpe. Nu. Suntem făcuți de Dumnezeu cu propriile mecanisme de reglare, un miracol greu de explicat, pe care ne străduim din greu să îl împiedicăm. 

2. E sezonul virozelor. Ne așteptăm la Covid-19, la Gripă și Bronșiolită (devastatoare la sugari și vârstnici!!!!), la crize de tip ASTMATIC declanșate de viroze. Pentru toate acestea NU FOLOSIM ANTIBIOTICE. Sunt inutile, ba chiar mai rău ne fac! Sper ca această criză din farmacii prin care trecem să ne vindece și de mâncatul antibioticelor pe pâine pentru orice fleac. 

3. Antibioticele se prescriu de către medici, nu de către vecini, rude, prieteni și nici măcar de către farmaciști sau de subordonații lor. Și așa e grav că mulți medici prescriu antibiotice mult prea "tari" prea repede și în cantități mult prea mari și până când statul român ca autoritate, nu va stăvili prescrierea asta hemoragică cu ghiduri, rețete speciale, carduri dedicate sau ce opreliști s-or mai inventa, s-ar putea să fie prea târziu pentru noi! 

4. Uităm mult prea repede cât de generoasă e natura cu noi. Limonada cu miere e mai bună decât orice sirop expectorant, pentru că vitamina C din lămâie înseamnă o doză importantă și biodisponibilitate mare, adică se absoarbe toată și ajunge unde trebuie, iar mierea e emolientă, unge gâtul și ajută tusea, mult mai bine decât dacă luam siropuri dulci și scumpe pe care scrie CU MIERE. Gâtul uscat și dureros din răcelile de sezon e mai degrabă ajutat de propria salivă decât de pastile de supt și spray-uri, iar pentru asta există gumă de mestecat și acadele atunci când nu putem mesteca! Precis copiii sunt mai încântați să mestece o gumă decât sa primească rafale de sprayuri care conțin alergeni sau chiar alcool! Ați încercat vreodată spray-urile astea antivirale să vedeți cum se simt copiii când îi "pompați"?  

Copiii răciți cu viroze banale de sezon trebuie să primească de la medici limonadă, gumă, acadele (de preferat medicale) pe rețetă și abia apoi alte eventuale medicamente, după ce sunt consultați atent. 

5. Părinții ar trebui să lase medicii să decidă ce să recomande, nu să ceară cu disperare pentru copiii lor medicamente multe și tari, vitamine, suplimente și scutiri de sport. 

O răceală banala nu trece mai devreme de șapte zile, indiferent câte siropuri, spray-uri, suplimente îndesăm în noi... 

Dragi părinți, dacă tot cereți, cereți vaccinări opționale care să vă protejeze copiii și pentru bolile pentru care Statul român nu o face și cereți medicului să vă învețe care sunt semnele de alarmă și care e limita până la care puteți decide singuri când aveți un copil răcit!” scrie medicul Sandra Alexiu, membru onorific al Societății Române de Microbiologie, precum și membru în Societatea Europeană de Boli Infecțioase Pediatrice (ESPID), pe o rețea socială. 

Ultimul comunicat privind examenul de rezidențiat ar trebui să dea frisoane celor care au condus frâiele sănătății în...

Publicată de Sandra Alexiu pe Marţi, 29 noiembrie 2022

×
x close