Antena 3 CNN Life Sănătate Un bărbat și-a tăiat mâna cu flexul. Medicii din Mureș au reușit să i-o reatașeze, după ce l-au operat de urgență

Un bărbat și-a tăiat mâna cu flexul. Medicii din Mureș au reușit să i-o reatașeze, după ce l-au operat de urgență

New Project - 2021-08-31T180255.997

În timp ce schimba geamurile Spitalului Muncipal din Sebeș, un bărabat a manevrat greșit flexul cu care lucra și și-a tăiat mâna.

Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean Mureș, unde a fost băgat direct în operație, iar medicii din Mureș au reușit să îi reatașeze mâna.

După operație, medicii au transmis că totul a decurs bine, fiind o intervenție reușită.

În data de 23 august 2021, în jurul orei 15:00, în incinta Spitalului Municipal Sebeş, s-a produs un accident de muncă, cu urmări grave, în urma căruia un angajat al unei societăţi comerciale din Rîmnicu Sărat, jud. Buzău, a suferit o amputaţie trumatică a antebraţului stâng.  

Accidentul nu a fost comunicat de îndată la ITM Alba, aflând despre producerea acestuia doar în data de 25 august 2021, data la care a şi fost comunicat oficial de către unitate.   

Din cercetările efectuate la fata locului s-a constatat că victima, împreună cu alti colegi angajaţi ai aceleaşi unităţi, lucrau la montarea de geamuri termopan la una din clădirile spitalului. Operaţia de montare a acestora era precedată de tăierea ramelor vechi de geam, confecţionate din lemn de fag. 

La un moment dat victima, în timp ce tăia cadrul vechi de lemn al geamului, cu ajutorul unui polizor unghiular, pe care avea montata panza pentru taiere lemn, pierde controlul polizorului, iar panza tăietoare ajunge în zona antebraţului stâng, pe care îl amputează.   

Colegii bărbatului, văzând cele întâmplate, au alergat repede la serviciul de Primiri Urgențe, unde a primit îngrijiri medicale.

”Pacientul este un bărbat în vârstă de 61 de ani, care a avut ghinionul să sufere un accident, iar norocul a fost că acest accident s-a întâmplat într-un spital din Sebeș. Colege de acolo au realizat rapid o hemostază. În 10 minute au lua legătura cu noi, iar într-o oră pacientul a ajuns în Târgu Mureș.

Momentan, pacientul este la 10 zile postoperator iar evoluția este una favorabilă. În zilele următoare va fi externat și va avea nevoie de un tratament recuperator adecvat și supravegherea noastră în continuare pentru a obține o recuperare nervoasă și a verifica această recuperare nervoasă dacă este în condiții optime și activitatea mușchilor, inimii sau segmentului amputat”, a declarat medicul specialist Cristian Trămbitaș.

×
Etichete: mures flex
x close