Rezistenţa la antibiotice este una din cele mai importante probleme de sănătate publică în lume. În toată lumea, dozele necorespunzătoare sau administrarea greşită a antibioticelor sunt elemente care grăbesc apariţia şi dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibiotice. Astfel, la o viitoare îmbolnăvire, când vom avea nevoie de un antibiotic pentru o infecţie bacteriană, s-ar putea ca acesta să nu mai aibă efect, avertizează Ministerul Sănătății.
Aproximativ jumătate dintre pacienții internați în acest moment în spitale primesc tratament cu antibiotic. De asemenea 3% din populația României ia antibiotice zilnic. Suntem pe locul 2 în Europa.
Ministerul Sănătății pregătește o campanie pentru utilizarea prudentă a antibioticelor.
În luna mai, Statele Unite au înregistrat primul caz de infecţie cu o bacterie rezistentă la TOATE antibioticele. Oficialii din sistemul sănătăţii trag un semnal de alarmă că această descoperire ar putea marca "începutul sfârşitului pentru antibiotice". Pacientul este o femeie de 49 de ani din statul Pennsylvania, care a fost infectată cu o tulpină rară de E.Coli.
La începutul anului 2016, și medicii europeni au tras un semnal de alarmă în acest sens. Oamenii de știință au descoperit în stare liberă în Germania o genă detectată pentru prima oară în China, care face bacteriile rezistente la "Colistin", o mixtură de polipeptide ciclice considerată de multe ori un antibiotic "de ultima instanță".
Citiți și: OMS: Consumul în exces de antibiotice, un pericol pentru întrega planetă