Antena 3 CNN Life Sănătate Avertismentul cercetătorilor: Apa ar putea fi fatală pentru bebeluși

Avertismentul cercetătorilor: Apa ar putea fi fatală pentru bebeluși

1 minut de citit Publicat la 20:59 16 Noi 2016 Modificat la 20:59 16 Noi 2016
baby-1629091_960_720.jpg

Mulţi părinţi consideră apa o opţiune sănătoasă pentru copiii lor, dar o cantitate considerabilă de apă poate provoca repercursiuni grave asupra bebeluşilor, notează Jurnalul Național.

Unii cercetători recomandă că până la vârsta de şase luni, bebeluşii trebuie să fie alăptaţi la sân, cu lapte matern, sau cu formulă specială pentru ei, cunoscută şi sub numele de „baby-formula”.

Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie a declarat că: „Bebeluşii care sunt hrăniţi cu lapte matern nu au nevoie de apă până când nu vor începe să mânânce alimente solide”, citează The Sun.

Dieteticianul Katie Keratsky de la Clinica Mayo din Statele Unite ale Americii susţine aceste afirmaţii şi a spus pentru Buzzfeed: „Chiar şi într-o zi călduroasă de vară, bebeluşii se hidratează complet consumând lapte matern sau baby formula”. Acestea au foarte multe elemente nutriţionale esenţiale, care îi ajută să crească. Componente importante de proteine, carbohidraţi, grăsimi, vitamine şi minerale nu se regăsesc în apă.

În unele cazuri, consumul mare de apă poate fi fatal

Aceeaşi Katie Keratski a adăugat că intoxicaţia cu apă apare atunci când se bea foarte multă apă într-o perioadă scurtă de timp, iar nivelul de sodiu din sânge scade dramatic şi astfel se produce o situaţie tragică. „La adulţi este mai greu, pentru că trebuie să te forţezi, chiar dacă nu îţi este sete, şi să bei foarte multă apă. La bebeluşi, în cele mai multe cazuri, ajung să fie îndopaţi, iar riscul de producere a acestei situaţii este mai mare”.

Şi Spitalul de Copii St Louis din SUA a avertizat părinţii asupra acestui fapt. Pe site-ul acestora scrie: „Pentru copii mai mici de un an, în special în primele nouă luni de viaţă, prea multă apă este periculoasă”.

×
Etichete: bebelusi apa lapte
Parteneri
x close