Antena 3 CNN Life Sănătate Avalanșă de viroze în România. Spitalele sunt pline de oameni bolnavi: „Am chemat salvarea. Nu a avut niciodată așa ceva”

Avalanșă de viroze în România. Spitalele sunt pline de oameni bolnavi: „Am chemat salvarea. Nu a avut niciodată așa ceva”

B.C.
1 minut de citit Publicat la 16:38 28 Dec 2024 Modificat la 18:27 28 Dec 2024
familie bolnava
Spitalele sunt copleșite de numărul mare de pacienți cu viroze respiratorii. FOTO: Getty Images

Val de gripă și infecții respiratorii. Medicii se tem că numărul celor care se îmbolnăvesc va crește după Sărbători. De la începutul sezonului, au fost raportate 144 de cazuri de gripă, iar în ultima săptămână aproape 90.000 de infecții respiratorii.

Spitalele sunt copleșite de numărul mare de pacienți cu viroze respiratorii, iar personalul medical lucrează la capacitate maximă. Pacienții sunt nevoiți să meargă direct la camerele de gardă, deoarece cabinetele medicilor de familie sunt închise în perioada Sărbătorilor.

Mama unui copil: „Am chemat salvarea acasă. Are o infecție foarte urâtă pe gât, amigdale. Nu a avut niciodată așa ceva. De patru zile ne chinuim. Are temperatură, infecția este foarte agresivă, nu a avut în viața lui așa ceva.”

În ultima săptămână s-au înregistrat aproximativ 90.000 de cazuri de infecţii respiratorii şi 144 de gripă, atât la adulţi, cât şi la copii, iar cei din urmă sunt cei mai afectaţi. În farmacii, aproximativ 60% dintre medicamentele vândute au fost pentru copii.

Beatrice Speteanu - farmacist: „Majoritatea medicamentelor care au venit pe rețetă au fost pentru tratamentul simptomelor. Vorbim de paracetamol, pliculețe care se pun în apă. Majoritatea simptomelor au fost febră și frisoare și dureri în gât. Majoritatea medicamentelor au fost pentru copii în ultimele zile. Cele mai cerute au fost pentru aerosoli.”

Medicii recomandă vaccinarea antigripală ca metodă eficientă de prevenţie, dar și evitarea zonelor aglomerate, pentru a reduce riscul de infecții.

×
x close