Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, specialiștii atrag atenția asupra bolilor cardiovasculare, principala cauză de deces pe plan mondial. Astfel, pe 29 septembrie în toată lumea au loc acțiuni menite să le reamintească oamenilor să meargă la medic preventiv, astfel încât să poată depista problemele din timp, înainte să se agraveze. În România se estimează că există aproximativ 1.000.000 de persoane care suferă de insuficiență cardiacă și, în plus, cei mai mulți români nici măcar nu știu că suferă de insuficiență cardiacă.
În România, 4,7% din oamenii cu vârsta de peste 35 de ani suferă de insuficiență cardiacă;
În fiecare an, aproximativ 25.000 de români sunt diagnosticați cu insuficiență cardiacă și sunt spitalizate din această cauză; 1 din 3 pacienți moare sau se reinternează în anul următor ultimei spitalizări.
Insuficiența cardiacă apare atunci când inima nu mai reușește să pompeze atât sânge cât îi este necesar organismului pentru a funcționa normal. Cu timpul, însă, mușchiul inimii devine din ce în ce mai puțin activ, ceea ce înseamnă că sănătatea organismului devine din ce în ce mai precară. În plus, depistată din timp, insuficiența cardiacă poate fi ținută sub control, iar pacientul poate avea o calitate bună a vieții. De aceea, este esențial ca acesta să poată recunoaște simptomele asociate insuficienței cardiace.
Continuarea aici.