Antena 3 CNN Life Sănătate Artista care a trăit 17 zile doar cu apă: ”Am văzut modificări pe corpul meu, eram alt om”

Artista care a trăit 17 zile doar cu apă: ”Am văzut modificări pe corpul meu, eram alt om”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:30 20 Iun 2022 Modificat la 13:22 20 Iun 2022
artista trait 17 zile apa modificari corpul meu alt om
artista trait 17 zile apa modificari corpul meu alt om

Cântăreața a decis să țină post negru mai bine de două săptămâni, la începutul pandemiei. Lena povestește că viața ei s-a schimbat în acele momente. 

”Am vrut să țin post când eram însărcinată cu băiatul meu pentru sufletul meu drept mulțumire și nu am reușit decât 3 săptămâni și am fost foarte supărată că nu am putut. Voiam să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru câte mi-a dat. Așa am simțit eu să fac un sacrificiu. Și știam că dacă țin post este un sacrificiu.

La începutul pandemiei am citit cartea ”40 de zile de post” și am ajuns la concluzia că trebuie să țin postul cu apă. Am ținut o zi, apoi s-a prelungit la 3, apoi 5, apoi 10 și am ajuns până la 17 zile în care nu am băut decât apă.

Preotul din sat mi-a spus că e mare lucru, dar atât de bine și de curată cum m-am simțit în acele 17 zile nu m-am simțit niciodată și nu știu dacă mă voi mai simți vreodată.

Eram alt om, eram eu, nu mă deranja nimic, deși sunt fire vulcanică, a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Și îmi pare rău că nu am ținut mai mult, pentru că medical vorbind dacă țineam 20 de zile mi se schimba și sângele.

Oricum am văzut pe mine schimbări, aveam ochii mai limpezi. Prima zi mi-a fost ok, a doua zi mă durea capul, a treia zi mi-am revenit, nu mai simțeam foame” a povestit artista la Spovedanii Publice cu Dinu Christe.

 

×
x close