Antena 3 CNN Life Sănătate Aparatul plin de bacterii pe care îl folosim aproape zilnic. "E unul din primele articole contaminate"

Aparatul plin de bacterii pe care îl folosim aproape zilnic. "E unul din primele articole contaminate"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:00 30 Dec 2022 Modificat la 13:00 30 Dec 2022
hotel
Aparatul plin de bacterii pe care îl folosim aproape zilnic. "E unul din primele articole contaminate" Sursa foto: Pexels

Cafetiera este nelipsită din unitățile de cazare, dar specialiștii avertizează că, în realitate, aceste aparate reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate.

Obiceiul de a bea cafea dimineața este specific multor oameni, fiind nelipsit chiar și în vacanțe. În plus, mulţi dintre noi avem cafetiere acasă pe care le folosim zilnic.

Astfel, pe lângă condițiile absolut necesare pe care turiștii se așteaptă să le aibă într-un spațiu hotelier, aceștia sunt atrași, în mod special, și de existența unei cafetiere în cameră.

În ciuda acestui tabiet îndrăgit de români, experții trag un semnal de alarmă și explică de ce nu ar trebui să consumăm cafea de la aceste aparate în vacanță.

Specialiștii de la Universitatea din Valencia au luat mostre din nouă aparate de cafea, pe care turiștii le-au folosit timp de un an în camerele de hotel.

"Rezultatele au evidențiat prezența unor comunități variate de bacterii în toate mașinile studiate", au arătat autorii studiului citat de revista Travel & Leisure.

Se pare că cercetătorii au identificat de la 35 la 67 de bacterii, inclusiv anumiți germeni care pot provoca infecții urinare și pneumonie.

În același timp, cercetătorii au mărturisit că nici cafeaua primită de la recepția hotelului nu este o opțiune bună, aceasta fiind, de asemenea, contaminată.

"În studiile de trasabilitate a răspândirii virusului, am aflat că mânerul cănii cu cafea de la bufet, oferită în pauză, la diferite evenimente, este unul dintre primele articole contaminate", a spus dr. Charles Gerba, Ph.D., profesor de microbiologie și științele mediului la University of Arizona, pentru revista Smarter Travel, potrivit bestlifeonline.com.

Prin urmare, specialiștii informează că igienizarea acestor aparate reprezintă un proces complex, care este neglijat atât în hoteluri, cât și la birou sau acasă.

În timp, cafetiera se poate transforma într-un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor, iar acest lucru reprezintă un pericol serios pentru sănătate.

×
x close