Din nefericire, infecția cu HPV poate duce la apariția cancerului de col uterin, care, conform datelor publicate în noiembrie 2020, de către Organizația Mondială a Sănătății, este a patra cea mai frecvent întâlnită formă de cancer în rândul femeilor din lumea întreagă.
Echipa de cercetători științifici a Companiei Romvac, condusă de Directorul General, Dr. Viorica Chiurciu, a dezvoltat o soluție inovatoare adjuvantă, pe bază de imunoglobuline IgY specifice care acţionează țintit împotriva unora dintre tulpinile HPV cu risc cancerigen mare.
Infecţia cu virusul HPV vinovată de 99 % din cazurile de cancer de col uterin
Conform rapoartelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, infecţia cu papilomavirusul uman (HPV) face anual, sute de mii de victime. Aceasta se transmite prin contact piele pe piele, fie în cursul actului sexual, fie la atingerea pielii din regiunea contaminată. Există mai mult de 100 de forme ale virusului, iar infecția cu cel puțin un tip de HPV este foarte frecventă.
Unele genotipuri determină apariția de condiloame, negii genitali, altele determină displazii sau leziunile precanceroase care pot evolua în cancer. Majoritatea infecțiilor cu tulpini de HPV nu duc la apariția de leziuni canceroase, dar o parte dintre acestea poate fi răspunzătoare pentru cancerul de col uterin. Există 14 tulpini cu risc oncogen ridicat, iar dintre acestea, HPV 16 și HPV 18 sunt responsabile de 70% din cazurile de cancer de col uterin.
99% dintre cazurile de cancer de col uterin sunt provocate de infecția cu HPV. Acest tip de cancer se poate dezvolta în 10 - 40 de ani de la infectare, rareori în 2 ani, dar doar 10% dintre femeile infectate cu tulpini cu risc înalt ajung la infecții persistente, șansele ca acestea să dezvolte leziuni precanceroase sau cancer fiind mari. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat la nivel global, pentru anul 2018, un număr de 311.000 de decese şi 569.000 de cazuri noi de cancer de col uterin.
Infecția cu HPV poate fi asociată și cu dezvoltarea altor tipuri de cancer, printre cele mai frecvente fiind cel vulvar, vaginal, penian, scrotal, anal, rectal și orofaringian.
Factorii de risc care favorizează infectarea cu virusul HPV
Printre factorii de risc care favorizează infecția cu papilomavirusul uman se află numărul mare de parteneri sexuali și contactul personal, adică atingerea suprafețelor care au fost în contact cu virusul. De asemenea, vârsta este un alt factor de risc, deoarece verucile comune apar, de obicei, la copii, fiind niște excrescențe micuțe ale pielii cu suprafață îngroșată, aspră, neregulată și care se pot multiplica. Verucile genitale au incidență mai mare în rândul adolescenților și la persoanele adulte tinere.
Alți factori ce expun organismul mai mult la infecția cu HPV sunt sistemul imunitar slăbit și diferite leziuni ale pielii.
Medicina alopată vs. Terapia cu IgY specifici în infecției cu HPV
În medicina alopată nu există un tratament care să conducă la eliminarea definitivă a tuturor leziunilor și care să garanteze lipsa recidivei bolii.
La ora actuală, sunt 3 tipuri de terapii recomandate în infecția cu HPV, respectiv cele de natură chirurgicală, terapiile cu diferite substanțe chimice aplicabile local și imunizarea. Pentru apărarea virală specifică, se recomandă vaccinarea, de preferință, încă de dinainte de începerea vieții sexuale.
În lupta cu orice boală, un cuvânt greu de spus îl are sistemul imunitar. În cazul infecției cu HPV, susținerea imunității în eliminarea virusului este de importanță crucială, deoarece, deseori, sistemul imunitar reușește să elimine virusul în aproximativ 2 ani, înainte ca acesta să producă probleme de sănătate. Dacă persistă, însă, poate să ducă la apariția cancerului de col uterin.
Peste 40% dintre infecțiile cu HPV sunt multiple, cu două sau mai multe tulpini. Acest lucru indică, de regulă, o apărare imunitară deficitară, duce la creșterea numărului de mutații precanceroase și accelerează progresia spre cancer. De aceea, este imperioasă susținerea imunității care să permită organismului să acționeze asupra infecției respective.
Oamenii de știință de la Romvac au dezvoltat Oul Hiperimun și, utilizând componentele sale imunologic active, au creat atât produse pentru imunitate, cât și produse care acționează specific pe bacterii, fungi și virusuri cum este soluția orală Imunoinstant anti-HPV-9 împotriva virusului HPV, cu efect profilactic și curativ și care este unică în lume.
De cele mai multe ori, infecția cu HPV dispare de la sine în urma acțiunii sistemului imunitar.
Produsele Imunoinstant cu anticorpi IgY specifici acționează țintit asupra factorilor biologici activi patogeni pentru organism, asigurându-i acestuia, imunitatea pasivă imediată - aspect de importanță majoră.
De aceea, pentru susținerea reală a sistemului imunitar inclusiv în cazul patologiei date de HPV, se recomandă administrarea pulberii liofilizate Imunoinstant G cu IgY împotriva a 18 tulpini de microorganisme și cu alte principii imunologic active din Oul Hiperimun integral, dar și a pulberii liofilizate Instant Yolk care este numai din gălbenuș și conține cantitate dublă de IgY specifice.
Romvac - unicul centru medical din lume care produce o soluție împotriva Papilomavirusului uman
Imunoinstant anti-HPV-9 este o inovație medicală la nivel mondial și este unică, deoarece, în medicina alopată nu există tratament care să ducă la eliminarea virusului după instalarea infecției cu papilomavirusul uman.
De aceea, cercetătorii științifici de la Romvac au produs soluția orală inovatoare Imunoinstant anti-HPV-9 cu imunoglobuline IgY specifice și care acționează țintit împotriva Papilomavirusului uman (HPV), respectiv împotriva genotipurilor cu risc oncogen scăzut 6 și 11, dar și a genotipurilor cu risc oncogen ridicat 16, 18, 31, 33, 45, 52 şi 58, HPV 16 și HPV 18 fiind responsabile pentru majoritatea cazurilor de cancer de col uterin.
Romvac a administrat cu succes terapia adjuvantă Imunoinstant cu anticorpi IgY împotriva HPV, în coroborare cu terapia pentru susținerea sistemului imunitar, în cazul pacienților care au trecut pragul Cabinetului de Medicină complementară-alternativă Imunoinstant, fapt demonstrat de testele Babeș-Papanicolau și testele de genotipare.
Terapia adjuvantă cu Imunoinstant în cazul infecției cu HPV este facilă, deoarece se admninistrează pe cale orală, pe baza diagnosticului de certitudine.
Această terapie trebuie administrată o perioadă mai lungă de timp, în funcție de diagnostic și pacient. De aceea, este necesară urmărirea evoluției pacientului de către medicul specialist care va adapta terapia la nevoie.
Romvac, de 12 ani în lupta cu microorganismele multirezistente la terapiile antimicrobiene, antivirale și fungice
Companie de renume în domeniul medical, Romvac a început cercetarea științifică având ca obiectiv descoperirea unei soluții pentru problema microorganismelor multirezistente.
Astfel, Romvac a ajuns să producă la ora actuală, 30 de anticorpi împotriva unora dintre cei mai periculoși agenți patogeni cu incidența mare în România și care au dezvoltat sau nu, rezistență la antibiotice.