Antena 3 CNN Life Sănătate ANSVSA face apel la calm: Există suficiente stocuri de alimente pentru populație

ANSVSA face apel la calm: Există suficiente stocuri de alimente pentru populație

S.T.
1 minut de citit Publicat la 17:19 12 Mar 2020 Modificat la 17:19 12 Mar 2020
ANSVSA face apel la calm: Există suficiente stocuri de alimente pentru populație
Sursa foto: Pixabay.com

Conducerea ANSVSA a avut discuții în acest sens cu reprezentanţii industriei alimentare care au asigurat că există stocuri suficiente de materie primă și că producția se desfășoară în ritmul și parametrii normali. Cu acest prilej s-a menționat despre existența procedurilor interne ale operatorilor, care au rolul de a asigura respectarea normelor și cerințelor de igienă, astfel încât produsele aflate la comercializare să fie sigure pentru consum.

Din punctul de vedere al operatorilor din industria alimentară, capacitatea de producție a acestora este mai mare decât cererea actuală, transmite ANSVSA.

Discuții referitoare la stocurile de produse alimentare au avut loc și cu reprezentanții Marilor Rețele Comerciale, care au asigurat, la rândul lor că există stocuri suficiente de produse alimentare și că magazinele se aprovizionează în permanență. Marile magazine funcționează cu un stoc de rulaj, iar, în funcție de cererea zilnică, își ajustează stocurile și producția.

În momentul de față, la operatorii economici din domeniul alimentar și pe platformele logistice ale marilor magazine, există cantitățile necesare acoperirii solicitărilor de alimente din ultima perioadă.

ANSVSA este în permanentă legătură cu reprezentanții acestor entități și monitorizează producția și comerțul cu alimente pe fiecare verigă a lanțului alimentar.

ANSVSA recomandă consumatorilor să cumpere produse alimentare fără a face stocuri, numai din locuri sau spații înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, pentru a avea garanția unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și care sunt depozitate în condiții corespunzătoare de temperatură și igienă.

 

×
x close