Analizele medicale gratuite la care avem dreptul ne costă, de fapt, câteva luni bune pe lista de aşteptare.
În clinicile private care au contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, un bilet de trimitere pentru un RMN sau tomograf asigură investigaţiile gratuite, însă numai după o perioadă bună de timp.
Există totuşi şi variante mai rapide, însă nu gratuite. Angajatele promit că se pot face consultaţiile de pe o zi pe alta, dacă eşti dispus să scoţi o anumită suma de bani din portofel.
Pacienţii care vor analize medicale gratuite în clinicile private sunt puşi să aştepte chiar şi câte patru luni de zile. Pentru cei care nu mai pot aştepta însă, angajatele au preţuri gata pregătite.
De vină pentru listele lungi de aşteptare ar fi chiar statul, susţin angajaţii clinicilor private.
Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spun însă că fondurile alocate sunt suficiente pentru ca pacienţii care vin cu bilet de trimitere să nu aştepte mai mult de o săptămână pentru investigaţii.