Antena 3 CNN Life Sănătate Alimentele ”de post” care sunt adevărate pericole pentru sănătate: "Vin la pachet cu produși cancerigeni!"

Alimentele ”de post” care sunt adevărate pericole pentru sănătate: "Vin la pachet cu produși cancerigeni!"

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 16:00 17 Noi 2022 Modificat la 16:00 17 Noi 2022
post craciun
Alimentele ”de post” care sunt adevărate pericole pentru sănătate! ”Vin la pachet și cu produși cancerigeni!” Sursa foto: pixabay

Nutriționistul Mario Popescu a enumerat alimentele ”de post” pe care ar trebui să le evităm cu orice preț dacă ținem la sănătatea noastră.

Pateul vegetal, o alternativă pentru iubitorii de pateu, este făcut din soia. ”În plus este foarte aditivat, are foarte multe E-uri, foarte mulți conservanți, potențiatori de gust tocmai pentru a-i oferi un gust cât mai apropiat de pateul animal”, spune nutriționistul.

Chiftelele și șnițelele de post. ”Au în compoziția lor aceeași soia de care ar trebui să ne ferim și mai ales, ar trebui să ne ferim și noi bărbații, deoarece din cauza estrogenului pe care îl conține poate să perturbe balanța hormonală. În cazul în care consumăm soia ar trebui să o consumăm nemodificată genetic, maximum o dată pe săptămână”, a mai spus Popescu, subliniind că și aceste produse sunt bogate în aditivi și potențiatori de gust.

Mezelurile de post. ”Mai nou au apărut și mezeluri de post proteice, făcute din seitan, într-o cantitate foarte mare, dar seitanul nu este altceva decât gluten. Iar dacă avem o intoleranță la gluten, chiar nu sunt ce trebuie”, a mai spus nutriționistul.

Margarina se află printre alimentele ce trebuie evitate, nu doar în post. ”La compoziție și proces de fabricație este asemănătoare plasticului. Este plină de grăsimi trans, plină de potențiatori de gust. Ar trebui evitată total, nici măcar în prăjituri să o folosim. Este cel mai nociv aliment pe care îl putem ingera”, a adăugat Popescu.

Supele-instant sunt nepotrivite, ”din punctul de vedere al impactului pentru sănătate, tot ceea ce se face repede, mai ales acestea care sunt cu foarte mulți conservanți, E-uri, aditivi. Nu putem compara supa aceasta, gata într-un minut, cu supa de legume, cu piept de pui, sau ce alte ingrediente naturale mai folosim. Ele trebuie evitate pentru că au multe calorii, aditivi și conservanți, nicidecum nutrienți”, a continuat nutriționistul.

Deserturile de post care trebuie evitate

Și în cazul deserturilor, dacă sunt de post asta nu înseamnă că sunt și sănătoase.

Gogoșile, adevărate bombe calorice. ”Sunt unele dintre cele mai calorice alimente, iar acest lucru este cauzat de combinația a trei ingrediente, care și luate separat sunt periculoase pentru sănătate, zahărul, făina albă și prăjeala.

Luate separat sunt foarte dăunătoare pentru sănătate, dar împreună ele devin o bombă calorică. Ar trebui consumate cu foarte mare precauție, ele dăunează atât siluetei, cât și sănătății în general, pentru că vin la pachet și cu produși cancerigeni”, a mai spus Mario Popescu, potrivit DCMedical.

Nici salamul de biscuiți, fursecurile și napolitanele nu sunt mai presus. Dacă vă doriți un desert cât de cât mai sănătos, evitați să îl cumpărați din comerț. Mergeți pe cele făcute acasă.

”Pentru a le da gust acela specific de lapte, de ouă, de unt, se folosesc foarte mulți aditivi alimentari. Dar și foarte mult zahăr pentru a compensa folosirea de alte ingrediente”, a concluzionat nutriționistul.

×
x close