Popovici a câștigat prima semifinală, parcurgând cele patru lungimi de bazin cu timpul de 1:44.91 minute.
David Popovici le-a vorbit, anul trecut, copiilor care se antrenează la bazinul de înot Miramar din București despre sacrificii pe care le face el pentru a avea rezultate de performanță la înot.
Campionul nu mănâncă niciodată cârnați, de asemena, pâinea albă și fast-food-ul sunt excluse din dieta alimentară a lui David Popovici.
Românul are primul antrenament de la ora 06:30. Părinții se trezesc mai devreme că să ii pregătească acestuia micul dejun, pe care îl consumă cu două ore înainte de antrenament.
"Mănânc bine dimineața. Mănânc cu ochii închiși, ca să dorm la loc, o fac de mic și văd că funcționează la mine”, a declarat David Popovici.
Meniul sportivului este format dintr-un iaurt mare, amestecat cu banane, chia, miere și fulgi de ovăz. La acestea el adaugă fructe uscate de orice tip.
"Într-o zi obișnuită mă trezesc cu două ore înainte de antrenament pentru a mânca, pe la 04:30. Este un obicei mai special, funcţionează la mine…
Să am timp să se digere mâncarea, dar să şi mănânc destul. Mai întâi am sală, la 06:30, apoi primul antrenament, de la 07:00", a mai spus el.
După fiecare antrenament, acesta bea o combinație de lapte, miere și scorțișoară. Uneori lapte, miere și cacao. Proteinele joacă un rol important în alimentația sportivului.