Întrebat, marți, dacă cei care au COVID trebuie să rămână în izolare, Rafila a răspuns: ”absolut”, deoarece aproape toți cei care se testează o fac pentru că au simptome.
Dacă rezultă pozitivi, trebuie să stea în izolare, iar medicul de familie poate da concediu medical pe 5 zile.
Întrebat, de asemenea, despre eventualitatea reintroducerii obligativității măștii de protecție, Rafila a spus că nu poate fi reintrodusă, iar controlul este greu.
”Introducerea obligativității s-ar putea să nu dea rezultatele scontate dintr-un motiv foarte simplu: masca, chiar dacă este purtată, dacă este purtată incorect este inutilă.
Important nu este să porți masca, ci să o porți și corect. E greu să stabilești puncte de control din 5 în 5 metri ca să verifice cineva chestiunea asta.
Este important ca populația să înțeleagă și să participe de bună voie la acest efort de oprire sau reducere a transmiterii”, a declarat ministrul.