Antena 3 CNN Actualitate Alexandru Rafila cere un audit internaţional la ATI în scandalul de la Spitalul Pantelimon

Alexandru Rafila cere un audit internaţional la ATI în scandalul de la Spitalul Pantelimon

Alexandru Rafila - hepta
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. Sursa foto: Hepta
de Claudia Popovici    |    19 Aug 2024   •   17:20

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, anunţă că a făcut demersuri pentru a realiza un audit internaţional în cazul scandalului de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, acolo unde doi medici au fost arestaţi după moartea unor pacienţi. În acest sens el a cerut un audit profesional medical independent de la Societătea Europeană de Anestezie şi Terapie Intensivă şi a Societăţii Mondiale de Anestezie şi Terapie Intensivă.

Alexandru Rafila a avut, luni, o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu în care au discutat despre situaţia de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

„Am decis şi am făcut deja primele demersuri ca să putem să contactăm Societatea Europeană de Anestezie şi Terapie Intensivă, precum şi Societatea Mondială de Anestezie şi Terapie Intensivă, încât să putem realiza un audit profesional medical independent al lucrurilor care s-au întâmplat acolo la Spitalul Pantelimon, iar mesajul pe care dorim să-l transmitem opiniei publice este cel care trebuie să redea încrederea în profesioniştii din sistemul de sănătate şi să terminăm o dată pentru totdeauna cu aceste dispute între diversele specialităţi medicale, între mass media şi unii dintre reprezentanţii corpului medical”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. 

În acest context, el a precizat că are o responsabilitate în ceea ce priveşte credibilitatea sistemului de sănătate. 

„Eu sunt în primul rând medic şi apoi sunt ministrul Sănătăţii. Am o responsabilitate în ceea ce priveşte credibilitatea sistemului de sănătate, iar tot ceea ce facem noi şi am făcut în aceşti doi ani şi jumătate, începând cu investiţiile, continuând cu reforma în domeniul resurselor umane sau a managementului sanitar, toate aceste lucruri au fost făcute pentru a da credibilitatea sistemului de sănătate. Acest lucru este cel care mă preocupă. 

Eu nu am o problemă, nu este vorba despre demisia mea. Eu când plec de la Ministerul Sănătăţii vreau să las lucrurile în ordine din punct de vedere al tuturor argumentelor necesare pentru că oamenii să aibă încredere în sistemul să de sănătate din România”, a mai transmis Alexandru Rafila.

Rafila anunţă reabilitarea unelor zone din Spitalul Sfântul Pantelimon „care să redea încredere pacienţilor şi personalului"

„Noi am început demersurile încât să putem să reabilităm unele zone din spital care să dea încredere şi pacienţilor şi să asigure şi confort profesional personalului de acolo. Ne referim în primul rând la zona de UPU, la terapie intensivă şi la unele dintre secţiile de chirurgie. Este un demers pe care deja l-am început şi sperăm să putem să-l concretizăm în perioada următoare”, a mai declarat, luni, ministrul Sănătăţii. 

Secţia de Terapie Intensivă face parte din acest proiect 

”Secţia de Terapie Intensivă este unul dintre obiective, pentru că, mai mult decât atât, digitalizarea care s-a realizat la 18 spitale din România este un singur proiect care este funcţional cel de la Timişoara, care a început mai demult. Între timp am reuşit să cumpărăm echipamente în 18 spitale, inclusiv la Sfântul Pantelimon,  iar operaţionalizarea acestor 18 spitale este esenţială ca ea să se producă până la sfârşitul anului şi să dispară practic hârtiile şi să putem să avem o monitorizare perfectă a modului în care pacienţii sunt trataţi în fiecare minut, fără ca să mai fie nevoie de suportul de hârtie”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Șefa secției ATI de la Spitalul Pantelimon a demisionat

Florina Pompilian, șefa secţiei ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon”, unde se desfăşoară cercetări în urma unor decese suspecte, doi medici fiind arestaţi, a demisionat „din motive personale”.

Luni, la câteva luni de la izbucnirea scandalului și de la demararea anchetei penale, șefa secției de Terapie intensivă, Florina Pompilian, a decis să își depună demisia, iar managerul interimar i-a acceptat-o. Aceasta ar fi susținut că demisionează din motive personale. 

Florina Pompilian va rămâne medic la ATI.

În urmă cu câteva zile, ea a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, că doctorițele reținute „erau empatice, își făceau activitatea medicală cu răspundere” și că „nu a remarcat nimic în neregulă cu ele până acum”. 

Două doctorițe și o asistentă de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti au fost reținute la începutul lunii august, după ce procurorii şi poliţiştii au făcut percheziţii la locuinţele unor angajaţi ai spitalului. Acțiunea a avut loc în dosarul deschis după ce 17 pacienţi internaţi la terapie intensivă au decedat în doar patru zile, iar un angajat al spitalului a reclamat că bolnavii au primit doze reduse de noradrenalină. 

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close