Epidemia de rujeolă se extinde. Peste 200 de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, fără a fi înregistrate noi decese.
Cele mai multe cazuri noi, respectiv 64, au apărut în judeţul Botoşani. Alte 45 de cazuri s-au înregistrat în Bucureşti, iar 23 au fost confirmate în Suceava. În plus, au mai apărut îmbolnăviri în alte 14 judeţe.
Numărul total al îmbolnăvirilor a depășit 14.500 în ultimii doi ani, de când a fost declanşată epidemia, iar cel al deceselor a ajuns la 59.