Antena 3 CNN Life Sănătate Ajutor pentru femeile care luptă cu cancerul. Cătălina Dinu, iniţiatoarea campaniei "Povestea ta, de ziua noastră''

Ajutor pentru femeile care luptă cu cancerul. Cătălina Dinu, iniţiatoarea campaniei "Povestea ta, de ziua noastră''

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 12:12 25 Feb 2021 Modificat la 12:12 25 Feb 2021
o_1evcapn6cdgi19uo50d18r9mq7g.jpg

 În România, doar anul trecut, 20.275 de femei au trecut printr-o astfel de experienţă. Dintre acestea, cancerul de sân este pe primul loc, urmat de cancerul de col uterin, cel de endometru si cancerul ovarian.

Acesta este motivul pentru care Societatea Română de Chirurgie şi Ginecologie Oncologică lansează campania "Povestea ta, de ziua noastră". 

Orice persoană interesată se poate înscrie zilele acestea la webminariile care vor avea loc în perioada 1-8 martie.

Experţi în domeniu, medici şi psihologi, dar şi femei care au trecut prin această experienţă vor împărtăşi informaţii, resurse şi vor oferi inspiraţie pentru a merge mai departe.

''Noi ne propunem să ajutăm în primul rând emoţional, de aceea, programul este foarte bazat pe experienţa psihologică a Florinei Pop care este psiholoaga Institutului Oncologic din Cuj. Ne-am dat seama că trebuie să facem o educaţie şi pe partea aceasta, pentru că emoţionalul şi psihologicul contează foarte mult în tratamentul acestei boli. 

Atât pacientelor, persoanelor care trec prin această experienţă sau care au trecut, cât şi susţinătorilor, pentru că este foarte important ajutorul lor. Persoanele pot lua parte prin înscrierea în prealabil pe site-ul Societăţii Române de Chirurgie şi Ginecologie Oncologică la rubrica pentru paciente, iar apoi, noi în fiecare zi le vom trimite un link de acces, unde pot intra şi asculta informaţiile specialiştilor. La fel vom transmite şi pe canalul nostru de YouTube. 

În România, screeningul nu este foarte bine pus la punct. În condiţiile în care un cancer este descoperit în fază incipientă, el are foarte mari şanse de vindecare, chiar 90-95%, de aceea este foarte important să mergem din timp la medic să facem controalele regulate, conform fiecărei vârste.

Protocoalele internaţionale scad vârsta la care ar trebui început screeningul. De exemplu, mamografia era recomandată până acum la 40 de ani, sau peste 40 de ani. Deja am înţeles că a început să scadă vârsta la 35 de ani. Este foarte importantă educaţia din familie şi exemplul personal. Atâta timp cât o fiică îşi vede mama că merge la ecografii regulate, că merge la mamografie, va face la fel. La fel este important să se discute în familie.

Educaţia mamelor mai are un aspect, nu neapărat legatde cancerul mamar, ci de cancerul de col uterin, pentru că există în România un vaccin care poate salva vieţi, acest vaccin fiind folosit în ţări de renume. De exemplu, în Suedia au început să estimeze că în viitor, nu vor mai avea niciun caz de col uterin'', a spus Cătălina Dinu, iniţiatoarea campaniei "Povestea ta, de ziua noastră'' în cadrul rubricii ''Eroul Zilei'' de joi. 

×
x close