”Eu cred că e foarte bine să facem diferența între recomandare și restricție. Până la urmă, măsurile care previn infectarea sunt, de fapt, și nu vorbim doar de mască, sunt niște măsuri pe care le știm noi toți și se întâmpla și în sezonul rece dinainte de pandemie.
Până la urmă, izolarea unei persoane care are simptomatologie respiratorie sau digestivă, pentru că nu are cum să știe dacă e gripă sau este o altă viroză sau infecție cu SARS-coV-2 și într-adevăr, dacă discutăm de spațiile închise, neaerisite, de mijloacele de transport și mai ales în cazul persoanelor care sunt vulnerabile, oameni în vârstă, cu boli cronice, masca purtată corect bineînțeles că altfel nu-și are rostul.
E o măsură care practic previne infectarea și riscul unor complicații, e o măsură individuală. Nici nu ar trebui să impună cineva și nu ar trebui să vină neapărat o recomandare.
Cei care sunt vulnerabili ar trebui să protejeze ori de câte ori pot, chiar dacă nu avem infecție cu SARS-coV-2 și pentru gripă sau alte viroze”, a declarat dr. Adrian Marinescu la Antena 3 CNN.