Cu o experienţă de 48 de ani ca medic şi doctor în ştiinţe medicale, Viorel Pătraşcu (71 de ani) este unul dintre cei mai dedicaţi dermatologi din România.
"Este greu să îi convingi pe români că îndepărtarea „aluniţelor“ prin mică chirurgie se practică în toate ţările cu adevărat civilizate, ca o modalitate de a preveni transformarea lor în melanoame maligne. Dar, exact ca în cazul nechemaţilor care îşi dau cu părerea despre vaccinarea antirujeolică, tu, ca specialist avizat, spui una, dar reţelele sociale şi binevoitorii care se pricep la toate promovează ideea că „nu e bine să umbli la ele“", spune acesta, într-un interviu pentru Adevărul.