De-a lungul timpului, specialiștii au iscat numeroase controverse în privința untului, fiind atât adorat, cât și blamat.
Cu toate acestea, dacă este consumat cu moderație, untul nu reprezintă un pericol pentru sănătate, susține o analiză a mai multor studii, realizată la Universitatea Tufts din Boston.
Astfel, potrivit specialiștilor o porție normală zilnică de unt este de aproximativ 10 grame, echivalentul a o linguriță.
Totodată, cercetătorii susțin că untul este mai sănătos decât zahărul, dar mai nesănătos decât uleiul de măsline.
"În general, rezultatele studiului nostru sugerează că untul nu ar trebui nici pus la colț, dar nici considerat un aliment recomandat pentru o sănătate de fier”, spune autorul principal al studiului, medicul cardiolog Dariush Mozaffarian.
O lingură de unt conține aproximativ 101 calorii, 12 grame de grăsimi, 0.01 grame carbohidrați și 0.12 grame proteine.
De asemenea, combinațiile în care alegem să consumăm untul pot fi foarte periculoase. Specialiștii atrag atenția că untul combinat cu dulceață, consumat în această variantă în fiecare dimineață, nu este o alegere sănătoasă.
Untul este bogat în grăsimi saturate, care au fost asociate cu creșterea nivelului de colesterol LDL sau "colesterolul rău".
În plus, untul are un număr mare de calorii, ceea ce poate duce la creșterea în greutate.
Printre variantele mai sănătoase, care pot înlocui cu succes untul, se numără iaurtul grecesc, uleiul de măsline, avocado, piureul de mere sau o banană pasată, potrivit doc.ro.