Antena 3 CNN Life Sănătate Acestea sunt obiceiurile zilnice care ne predispun la cancer

Acestea sunt obiceiurile zilnice care ne predispun la cancer

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:32 09 Feb 2018 Modificat la 13:32 09 Feb 2018
o_1c5t5ccs1g1lk4b1cg319re139p8.jpg
Foto: pixabay.com

Persoanele care obişnuiesc să consume băuturi fierbinţi şi să bea în fiecare zi alcool pot avea un risc de cinci ori mai mare de a dezvolta o formă letală de cancer, conform unui studiu realizat în China, citat de Press Association.

Asocierea dintre cancerul esofagian, consumul de alcool şi fumat fusese confirmată de oamenii de ştiinţă însă, în cadrului noului studiu, cercetătorii au descoperit că riscul de apariţie a acestei afecţiuni este sporit de consumul frecvent de băuturi fierbinţi.

Cancerul esofagian reprezintă una dintre formele de tumori cu cea mai scăzută rată de supravieţuire. În fiecare an, în Marea Britanie circa 9.211 persoane sunt diagnosticate cu cancer de esofag, iar 7.800 mor din această cauză.

Doar circa 15% dintre pacienţii care au dezvoltat acest tip de cancer se mai află în viaţă după cinci ani de la momentul stabilirii diagnosticului.

×
Etichete: cancer bauturi alcool
x close