Există caracteristici care clasifică alimentele în funcţie de nivelul lor de saţietate, însă nutriţioniştii susţin că nu este singurul criteriu la care trebuie să fim atenţi când ne confruntăm cu senzaţia continuă de foame. Iată câteva motive pe care trebuie să le ai în vedere:
Nu dormi suficient - Lipsa de somn poate perturba hormonii de reglare a apetitului, crescând în cele din urmă senzaţia de foame, potrivit unui raport al American Heart Association. Ghrelinul, un hormon care stimulează foamea, creşte atunci când organismul nu beneficiază de suficient somn.
Nu bei suficientă apă - Deshidratarea imită adesea senzaţia de foame. Acest lucru se datorează faptului că hipotalamusul, partea creierului care reglează foamea şi setea, îţi poate trimite mesaje mixte atunci când eşti super însetat, ceea ce te face să crezi că ai nevoie de o gustare, chiar dacă în realitate ai nevoie de un pahar cu apă.
Eşti plictisit - De fapt, un studiu din 2015 a găsit o legătură între plictiseală şi supraalimentare. Pentru a vă testa dacă vă este cu adevărat foame, întrebaţi-vă ce rol joacă pofta în această ecuaţie.
Stresul, factor declanşator al poftei de mâncare - Corpul eliberează cortizol, hormonal stresului, ceea ce poate provoca poftă de mâncare, poftă de dulce. Din fericire, puteţi scăpa de aceste pofte cu ajutorul unor gustări sănătoase care vă vor ajuta să reduceţi anxietatea.
Sursa: Adevarul