Apoi, bărbatul care i s-a părut foarte atrăgător s-a urcat în mașină și a plecat. Acum, românca stabilită de 18 ani în UK spera ca mesajul său să ajungă la necunoscutul care i-a furat inima sau la cineva apropiat lui..
Ana Palmer afirmă că e consultant în materie de frumusețe și atât ea, cât și bărbatul misterios își alegeau un aparat pentru gătit orez. După ce a ieșit în parcarea supermarket-ului, bărbatul care purtase mască în tot acel timp, a dat-o jos și i-a zâmbit, potrivit The Mirror.
„Cine și unde ești? Erai cu un Audi alb (în mod intenționat am stat mai mult să îmi pun cumpărăturile în portbagaj, tocmai pentru a te vedea mai bine) și ai glumit cu mine de parcă nu mai conta nimic, așa că eu bănuiesc că ești singur! Ia legătura cu mine și hai să vedem unde ne duce asta! Sper ca prima noastră întâlnire la Lidl să nu fie și singura”, a scris Ana în mesajul postat pe internet.
Postarea tinerei a strâns zeci de comentarii și mulți i-au urat noroc îndrăgostitei. Până acum însă nimeni nu a putut să-l identifice pe misteriosul bărbat. „Am simțit că trebuia să fac ceva. Am vrut să vorbesc cu el, dar nu pot să-mi dau întâlniri sau să vorbesc cu bărbați când e și fiica mea de față”.
Ana spune că bărbatul are circa 30 de ani, 1,90 m înălțime, era îmbrăcat cu un tricou și pantaloni scurți, dar era elegant și bine îngrijit. „Nu e nicio presiune, putem doar să ne întâlnim la o cafea sau ceva de genul ăsta. Dacă ne vom cunoaște, unul dintre noi va trebui să renunțe la vasul său de gătit orez, pentru că nu vom avea nevoie de două”, a glumit Ana Palmer.