Promenada Mall lansează sezonul concertelor de vară, astfel că, în perioada 20 iunie – 22 august, bucureștenii vor avea ocazia să trăiască o experiență de festival, alături de unele dintre cele mai apreciate trupe din România. Iubitorii de rock alternativ vor avea șansa de a-și vedea artiștii preferați și de a se bucura de o atmosferă electrizantă.
Concertele vor avea loc de două ori pe lună, pe terasa Promenada Mall de la nivelul 2, în zona fântânii, începând cu ora 18:00 . Aici își vor da întâlnire cu publicul nume care au făcut, în ultimele decenii, istorie pe scena de muzică alternativă din România, precum: Timpuri Noi, Vița de Vie, Omul cu Șobolani, Coma, The Mono Jacks sau Robin and Backstabbers. Line-up-ul va fi completat de Om la lună, formație fondată în 2019, care a reușit, într-un timp relativ scurt, să impresioneze prin amestecul de poezie pe ritmuri de rock alternativ, post rock, cu influențe disco și electro pop.
Accesul la concerte este liber prin aplicația mobilă SPOT. Cei care nu sunt încă utilizatori trebuie doar să descarce SPOT și să își creeze cont, pentru a avea acces gratuit la show-urile LIVE de pe terasă.
Promenada Mall a demarat, în 2022, seria de concerte-eveniment, organizate vara, pe terasa centrului comercial. În 2024, acestea se desfășoară sub umbrela SPOT Festival – cel mai lung festival neoficial, un concept în premieră, lansat atât în Promenada Mall, cât și în alte 13 centre comerciale deținute de NEPI Rockcastle. SPOT Festival va reuni, timp de șase luni, 35 de artiști care vor concerta pe 14 scene din România.
Terasa Promenada Mall este gata să-i primească în lumina reflectoarelor SPOT Festival pe unii dintre cei mai iubiți artiști care au revoluționat scena locală de rock alternativ:
- 20 iunie: Robin & The Backstabbers, Timpuri Noi
- 27 iunie: Omul cu șobolani
- 11 iulie: Om la lună
- 25 iulie: The Mono Jacks
- 8 august: Coma
- 22 august: Vița de Vie
Astfel, participând la SPOT Festival din luna iunie, vizitatorii Promenada Mall vor putea intra în atmosfera de festival, odată cu debutul verii. Clienții centrului comercial vor avea parte de o experiență completă de festival, unde alături de concerte cu trupele și artiștii preferați, vor beneficia și de activități diversificate, unde buna dispoziție și relaxarea vor fi numitorii comuni. Spre deosebire de sezonul clasic al festivalurilor, care se încheie toamna, SPOT va continua seria petrecerilor până la finalul lui 2024.
Mai multe detalii despre concertele și beneficiile oferite de Promenada Mall pentru utilizatorii SPOT se găsesc pe site-urile:
Concerte: Promenada - SPOT Festival
Campanii SPOT: Promenada - Aplicația SPOT
***
Despre Promenada Mall
Cu un mix de branduri de renume internațional și o gamă bogată de restaurante și servicii, Promenada pune la dispoziția clienților o experiență completă de shopping. Având un design modern în linie cu arhitectura urbană din zona de nord a capitalei, Promenada Mall este situat pe Calea Floreasca nr 244-246, Sector 1 București, cu acces facil la mijloacele de transport public, într-una din cele mai moderne zone ale orașului.
Promenada găzduiește peste 150 de magazine, printre care se numără branduri premium precum Coccinelle, în exclusivitate în România, LIU JO, GUESS, Musette, Intimissimi, Kultho, Bijuteria Teilor, grupuri de renume ca Inditex, cu brandurile Massimo Dutti, Oysho, ZARA, ZARA HOME, Bershka și Stradivarius, Peek & Cloppenburg, Lunet, Murmur, Chic Chic Urban Fashion, magazine pentru copii, de sport, frumusețe și timp liber. Ofertei de magazine i se adaugă o gamă largă de servicii precum Asian Vitality SPA, The BAR Salon, Salon Yvonne, Floria, Needle Atelier de retuș, ECO CLEAN, Diamond Car Wash și o varietate de servicii bancare.
Terasa verde, de peste 4000 mp este o adevărată oază urbană, care invită vizitatorii la relaxare și oferă modalități variate de petrecere a timpului liber – proiecții de film, spectacole de teatru, concerte în aer liber și alte evenimente dedicate publicului. Restaurantul Trickshot oferă mai mult decât experiențe culinare, cuprinzând și activități de petrecere a timpului liber - biliard și bowling. Clienții au la dispoziție și Clubul de Health & Fitness World Class, ce oferă membrilor acces la facilități și echipamente premium.
Cei care preferă modalitățile de transport prietenoase cu mediul vor găsi la Promenada singurele Tesla Superchargers din țară (nivelul -2) și alte stații de încărcare disponibile în parcarea subterană.
Promenada Mall a lansat SPOT, o aplicație mobilă ce recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. Aplicația mobilă de recompensare a clienților loiali este disponibilă în 17 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România: Mega Mall București, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Shopping City Timișoara, City Park Mall Constanța, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Târgu Mureș, Ploiești Shopping City, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Vulcan Value Centre.
Aplicația SPOT este gratuită și poate fi descărcată atât din Google Play, cât și din App Store