Antena 3 CNN Life Principala cauză a depresiei. Ce au descoperit oamenii de știință

Principala cauză a depresiei. Ce au descoperit oamenii de știință

<1 minut de citit Publicat la 22:08 26 Apr 2018 Modificat la 22:08 26 Apr 2018
o_1cc1llqnp1c7p115lv6p9ck1pt2d.jpg

Oamenii de ştiinţă care au lucrat în cadrul unei echipe internaţionale au identificat 44 de gene care determină o creştere a riscului de apariţie a unor episoade depresive majore şi au descoperit că toţi oamenii poartă cel puţin o astfel de genă, informează Reuters.

Descoperirea lor ar putea să explice motivul pentru care nu toate persoanele tratate cu antidepresive beneficiază de o ameliorare a afecţiunii, au explicat autorii acestui studiu, care deschide calea spre obţinerea unor noi medicamente.

În cadrul cercetării, cea mai mare de acest tip realizată vreodată, oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că bazele genetice ale depresiei sunt comune cu cele ale altor afecţiuni psihiatrice, precum schizofrenia, şi că unele dintre genele identificate sunt asociate cu "'ţintele" vizate de medicamentele antidepresive.

Episoadele majore de depresie afectează aproximativ 14% din populaţia mondială şi reprezintă cel mai important factor declanşator al dizabilităţilor pe termen lung în cadrul populaţiei generale. Cu toate acestea, doar jumătate dintre pacienţi răspund într-o manieră pozitivă la tratamentele existente.

×
x close