Antena 3 CNN Life Pas important în lupta cu poluarea din România! A fost lansat primul Ghid complet de colectare selectivă

Pas important în lupta cu poluarea din România! A fost lansat primul Ghid complet de colectare selectivă

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 14:45 18 Dec 2020 Modificat la 14:45 18 Dec 2020
o_1epqtdn1tjdduqc9b7c3ui1ob.jpg

Anual, aruncăm la gunoi trei milioane de tone de deșeuri reciclabile. Doar 14% din cantitatea totală de deșeuri din România este refolosită, iar în Capitală procentul este şi mai ruşinos: maximum 9%.

Până în acest moment însă, Statul român ar fi trebuit să ajungă la un nivel de reciclare de 50% din deşeurile care pot fi refolosite. Este nevoie însă de o infrastructură dezvoltată în acest sens, spun oamenii, dar şi de o informare mai bună.

Asociaţia CSR Nest a lansat un prim ghid de colectare selectivă a deşeurilor dedicat cetăţenilor, prin care aceştia pot află detalii despre ce presupune acest proces, dar şi care sunt paşîi pe care ii pot parcurge pentru implementarea unui astfel de sistem în propria comunitate, fie că este vorba despre o gospodărie, un bloc de locuinţe sau o clădire de birouri.

"Am implicat activ membrii comunităților locale în care s-a implementat proiectul, în sudul României, în obținerea de informații privind situația colectării separate a deșeurilor în comunitățile din care fac parte, problemele cu care se confruntă aceștia, dificultățile. Mai mult, le-am și lansat provocarea de a veni cu soluții privind îmbunătățirea procesului de colectare a deșeurilor.", a declarat pentru Antena3, Anda Sebeși, Vicepreşedintele Asociaţiei CSR Nest.

"Am încercat să reunim 3 direcții importante, respectiv componenta de educare și de campanii de informare și conștientizare, privind colectarea separată a deșeurilor, dublată de asigurarea unei infrastructuri de colectare separată, pentru că educație fără existența unei infrastructuri sau vice-versa nu merge. În plus ne-am dorit inclusiv, prin acest ghid, să reunim toți actorii implicați și cu putere de decizie în procesul de colectare separată a deșeurilor." a adăugat aceasta.

Oficial din Ministerul Mediului: Colectarea selectivă este obligatorie prin lege din 2018 dar cetățenii nu au acces la serviciu de ridicare separată a deșeurilor

Ghidul este disponibil gratuit, online, pe site-ul azipentrumaine.ro şi face parte dintr-o platforma amplă a colectării separate, dezvoltată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

"Colectarea separată în România în general nu există. Vedem în continuare că cetățenii, și dacă vor să facă un efort suplimentar de multe ori, nu au acces la un serviciu de ridicare separat, chiar dacă el este obligatoriu prin lege cel puțin din 2018. Este obligatoriu să creștem, pentru că dacă nu, vom fi obligați să plătim din ce în ce mai mulți bani că penalități." a declarat pentru Antena3, Răul Pop, consilier în Ministerul Mediului

Acest demers face parte dintr-o platforma amplă, Azi pentru Mâine, care are componente nu doar în comunitate, ci și pe plajă și în școli. Este necesar să colectăm selectiv pentru a recicla deșeurile menajere și a reduce astfel poluarea. Este un obicei simplu și sănătos, ușor de inclus în rutina zilnică. Tot ce trebuie să facem este să ne implicăm și să aducem o schimbare în comunitate.

 

×
TOP articole
x close