Robert Greschner este antreprenor din Moșnița Nouă, în Timiș, și proprietarul celei mai mari ferme de microplante din vestul țării. Cu pasiune și pricepere, a transformat cultivarea lăstarilor într-o afacere profitabilă și extrem de căutată în zilele noastre. Ridichi, broccoli, iarba de grâu sau mazărea sunt doar câteva dintre speciile crescute cu mare atenție.
Cu câteva semințe, o investiție de aproape 10.000 de euro dar și cu fiul său alături, Robert Greschner a reușit să dezvolte o afacere extrem de profitabilă, iar acum conduce cea mai mare fermă de microplante din vestul țării.
„Noi livrăm către HoReCa și către persoane fizice. În acel moment, ca noi să avem termenele respectate, suntem nevoiți să avem aici condiții optime pentru dezvoltarea plantelor. Ținând cont că această mazăre, la noi, e hrană vie, noi o livrăm efectiv ca și hrană vie, deși și se ține în frigider între 4 și 7 zile, și se taie atunci pe loc și o mănâncă, în timp ce orice alt produs din comerț este deja tăiat. Cu fiecare ora care trece, elementele nutritive se deteriorează.”, spune acesta.
Deși la prima vedere pare ușor, munca este una extrem de migăloasă și necesită multă atenție și pricepere.
„Acest produs este de 40 de ori mai concentrat în nutrienți decât cele din magazin. Dacă aceste semințe le-am fi pus în grădină și le-am fi lăsat, ar fi crescut exact ca și ridichea pe care noi o cunoaștem. Partea de substrat este un substrat de cânepă, natural 100% și biodegradabil.”, explică Robert.
Si pentru ca interesul este tot mai mare, Robert îi învață și pe alții cum să managerieze o astfel de afacere .
„Pe lângă acest business, noi avem aceste sisteme dezvoltate de noi și le vindem în țară partenerilor și tinerilor care vor să devină antreprenori. Le vindem tot ce înseamnă structura tehnică, împreună cu un traning de creștere a microplantelor, absolut tot! Semințe, caserole, substrat, tot ceea ce ei au nevoie. Avem parteneri la Onești, în Cluj, la Ploiești, în toată țara, care sunt super mulțumiți și fericiți.”, a mai povestit andreprenorul, la Antena 3 CNN.
În ferma de la Moșnița Nouă sunt crescute microplante precum ridichi, mazăre, broccoli, varză Kale, ceapă, coriandru, fenicul, floarea soarelui, linte și iarbă de grâu. Prețul pentru o caserolă cu 4 sortimente este de 100 de lei.