Antena 3 CNN Life Povestea localității din România cu haltă și cale ferată, unde trenul nu a ajuns niciodată: „Păcat de investiţie"

Povestea localității din România cu haltă și cale ferată, unde trenul nu a ajuns niciodată: „Păcat de investiţie"

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 18:23 20 Sep 2024 Modificat la 18:23 20 Sep 2024
cale ferata
Cale ferată veche, imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Localitatea Drăguşeni din judeţul Botoşani are haltă şi cale ferată de peste 35 de ani, însă trenul nu a ajuns niciodată în ea, potrivit Agerpres.

Localitatea este situată la doar opt kilometri de oraşul Săveni, iar regimul comunist a inclus-o pe traseul liniei de cale ferată care ar fi urmat să lege municipiul Iaşi de oraşul Darabani, din nordul judeţului Botoşani.

În 1986, calea ferată a ajuns la Săveni, iar un an mai târziu s-a extins până în Drăguşeni. A fost ridicată staţia de călători, cu peron şi spaţiile în care personalul feroviar ar fi urmat să îşi desfăşoare activitatea, însă nu s-a ajuns niciodată ca trenurile de călători să treacă pe aici.

"Trenul nu a circulat niciodată, de când s-a făcut calea ferată. Or fi vrut să fie mai aproape cu transportul, dar totul a rămas aşa. Timpul nu se mai întoarce", spune Vica Nistor, o femeie prin spatele casei căreia trece calea ferată, astăzi dezafectată.

„Câte materiale au fost băgate aici...Păcat de investiţie!"

Localnicii spun că investiţia făcută la finalul anilor '80 a fost una uriaşă, însă fără folos, pentru că acum totul este abandonat.

"Acum totul e distrus. Am mai trecut pe acolo, că am animale şi le duc la păscut în zonă. Nu mai sunt nici traversele de lemn. Şi alea sunt furate. A fost aproape de funcţionare, pe această cale ferată a fost un singur tren, care a adus piatra pentru construcţia liniei. Câte materiale au fost băgate aici... Păcat de investiţie!", afirmă un pensionar din Drăguşeni, care îşi aduce aminte de viteza de derulare a lucrărilor.

Clădirea care ar fi vrut să fie haltă este transformată acum într-o fermă zootehnică, iar bucăţi din calea ferată dispar de la un an la altul.

"Este o clădire care ar fi trebuit să aibă destinaţia de gară. Aceea a fost dată de CFR în chirie la o familie. Acum ... sincer, nu mai ştiu. Calea ferată nu a fost funcţională niciodată. E regretabil. Era bine dacă era funcţională... Nu s-a mai continuat lucrarea şi a rămas la Drăguşeni. Nici nu avea cum să fie funcţională, atâta timp cât nu a fost terminată (...) La momentul de faţă, e cam abandonat", a declarat fostul secretar al comunei Drăguşeni, Livea Ursolinschi.

Pavel Ignat, fost şef al Staţiei CFR Botoşani, susţine că linia de cale ferată care ar fi trebuit să asigure legătura Iaşi- Săveni- Darabani a fost executată prost în anii '80, iar din acest motiv a fost abandonată.

"De la Dângeni la Săveni s-a făcut, dar s-au făcut lucrurile aiurea. A început să se surpe. Era un director la Regionala de Căi Ferate Iaşi care a cerut să se facă repede, pentru că aşa cerea regimul comunist. A circulat trenul de vreo două ori, dar terasamentul a luat-o în scurt timp la vale, că lucrările au fost făcute de mântuială", a afirmat Pavel Ignat.

×
Parteneri
x close