Mai exact, este vorba despre file de peşte produs din culturi celulare ce provin de la unele specii greu de reprodus ori supraexploatate, potrivit hotnews.ro.
Compania care a avut această idee este Nomad Foods, cea care deţine şi Findus Italia, şi care tocmai a semnat un acord de colaborare cu start-up-ul californian BlueNalu.
De altfel, este şi primul acord de acest gen din Europa, unde cererea pentru fructele de mare este în continuă creştere.
În urma acestei colaborări, ei vor explora lansarea de pește din culturi celulare în Europa, acolo unde cetățenii UE consumă de peste trei ori mai mult decât produc.
Conform acordului dintre cele două companii, obiectivul este sustenabilitatea prin producerea în laborator şi garantarea pe termen lung a peștilor de calitate la prețuri accesibile.
"Industria alimentară se află într-un moment de transformare", spune Stefan Descheemaeker, CEO Nomad Foods, iar "cererea consumatorilor de alimente hrănitoare și de înaltă calitate este în creștere, importanța durabilității nu a fost niciodată atât de evidentă și rolul tehnologiei în satisfacerea acestor nevoi este din ce în ce mai important".
"Tehnologia revoluționară a BlueNalu ne va permite să lansăm în continuare produse din pește inovatoare și foarte gustoase, bune pentru oameni, bune pentru planetă și accesibile tuturor", a continuat Stefan Descheemaeker.