Antena 3 CNN Life PAȘTE 2018. Cum au apărut iepuraşul şi ouăle de Paşte în tradiţia creştină

PAȘTE 2018. Cum au apărut iepuraşul şi ouăle de Paşte în tradiţia creştină

2 minute de citit Publicat la 18:14 06 Apr 2018 Modificat la 18:14 06 Apr 2018
PAȘTE 2018. Cum au apărut iepuraşul şi ouăle de Paşte în tradiţia creştină
Foto: Pixabay.com

PAȘTE 2018. Paştele este sărbătoarea în care creştinii serbează Învierea Domnului Iisus Hristos, care a avut loc la trei zile după răstignire, undeva în jurul anului 30.

Deşi sărbătoarea Paştelui este cea mai mare sărbătoare creştină cu o semnificaţie religioasă puternică, multe tradiţii asemănătoare acesteia sunt datate înaintea erei creştine, în vremuri păgâne, scrie History.

PAȘTE 2018.  În ciuda semnificaţiei ca zi sfântă pentru creştinătate, multe tradiţii şi simboluri ale sărbătorii au rădăcini în sărbători păgâne, în special în celebrarea zeiţei păgână Eostre (sau Ostara), zeiţa germanică antică a primăverii, dar şi în sărbătoarea evreiasca Pesah şi exodul evreilor din Egipt, din Vechiul Testament.

Se crede că ouăle reprezintă fertilitatea şi naşterea în anumite credinţe păgâne care sunt datate înainte de era creştină. De asemenea, schimburile de ouă sunt un obicei străvechi practicat de foarte multe culturi antice.

PAȘTE 2018.  Învierea Domnului are de asemenea corespondenţi în religii antice, cum ar fi în religia sumeriană. Zeiţa sumeriană Ishtar a fost spânzurată goală de un par, apoi a revenit din lumea morţilor. De asemenea, unul din cele mai vechi mituri ale învierii este cel al lui Horus, zeu egiptean care s-a născut pe 25 decembrie, scrie The Guardian. Horus împreună cu ochiul său au devenit simbolul vieţii şi renaşterii.

De asemenea, Mithras, zeul soarelui la iranieni, a fost născut în aceeaşi zi de 25 decembrie. Un alt mit al învierii mai găsim la Dionis, copil divin reînviat de bunica sa. Dionis la rândul său şi-a readus la viaţă mama, Semele.

PAȘTE 2018.  În anumite gospodării, un personaj numit Iepuraşul de Paşte aduce bomboane şi ouă de ciocolată copiilor în Duminica Paştelui. Aceste cadouri de obicei sunt în coşuri de Paşte.

Originea exactă a iepuraşului de Paşte nu este cunoscută, deşi unii istorici cred că a ajuns în America prin imigranţii germani în secolul 18. Iepurii sunt asociaţi cu entuziasmul procreării, iar apariţia puilor de iepuraşi primăvara a fost asociată cu fertilitatea şi naşterea.

O altă teorie plasează originea iepuraşului de Paşte în religia păgână germanică, în special în festivalul de celebrare a zeiţei Eostre, zeiţă al cărei simbol era iepurele, potrivit time.com.

PAȘTE 2018. Multe religii protestante, inclusiv luteranismul, au renunţat la anumite tradiţii de Paşte din cauză că au origini păgâne.

Tradiţia sacrificării mielului are de asemenea încărcătură istorică: mielul a fost folosit frecvent ca animal pentru sacrificii de către evrei, iar acesta este servit des de Pesah. De asemenea, „mielul lui Dumnezeu” se referă la Iisus Hristos, subliniind spiritul de sacrificiu al Mântuitorului.

Astăzi, Paştele este o sărbătoare religioasă cu mare importanţă comercială, marcată de creşterea vânzărilor la felicitări, carne de miel, dulciuri, etc.

×
x close