Părinții au, de fapt, un copil favorit. Un nou studiu confirmă: „Nu îl urăsc pe celălalt”

Unii părinți susțin că nu ar putea alege niciodată un copil preferat, dar un nou studiu pune sub semnul întrebării această afirmație, scrie Live Science.

O analiză a 30 de studii care au inclus colectiv aproape 20.000 de persoane a relevat că părinții tind să își favorizeze fiicele mai mult decât fiii. De asemenea, cercetarea sugerează că părinții favorizează copiii percepuți ca fiind mai agreabili și mai conștiincioși decât frații lor. Studiile incluse în analiză au fost efectuate doar în America de Nord și Europa de Vest, majoritatea participanților fiind albi, ceea ce înseamnă că rezultatele ar putea să nu fie aplicabile altor grupuri demografice.

Favorizarea unui copil nu înseamnă neapărat că părinții au „favoriți”, ci că aleg să trateze anumiți copii într-un mod mai favorabil decât pe frații lor, au explicat cercetătorii în studiul publicat pe 16 ianuarie în revista Psychological Bulletin.

„Nu este vorba despre faptul că părinții iubesc un copil și îl urăsc pe celălalt,” a declarat Alexander Jensen, coautor al studiului și profesor asociat la Școala de Viață de Familie a Universității Brigham Young din Utah. „Este vorba despre a fi mai afectuos cu unul dintre copii, a avea mai multe conflicte cu unul dintre ei sau a petrece mai mult timp cu unul dintre ei,” a spus acesta pentru Live Science prin e-mail.

Este important să înțelegem aceste interacțiuni diferite dintre părinți și copii, deoarece cercetări anterioare au arătat că acei copii care beneficiază de un tratament mai favorabil din partea părinților sunt mai predispuși să aibă o sănătate mentală mai bună, succes academic crescut și relații familiale mai sănătoase. Pe de altă parte, copiii care primesc un tratament mai puțin favorabil au mai multe dificultăți.

„Un studiu de acum câțiva ani a sugerat că, dacă copiii înțeleg de ce sunt tratați diferit, aceste diferențe nu mai contează,” a spus Jensen. Cu alte cuvinte, dacă un copil vede că tratamentul diferit este justificat, este mai probabil să-l accepte. De exemplu, un copil mai mare poate simți că este neglijat dacă mama petrece mai mult timp ajutându-l pe fratele mai mic cu temele, până când înțelege că fratele său are nevoie de sprijin suplimentar.

„Sper că părinții vor folosi studiul nostru ca un catalizator pentru a reflecta asupra modului în care își tratează copiii diferit și pentru a se asigura că aceste diferențe sunt corecte și înțelese de copii,” a adăugat Jensen.

În cadrul noii analize, Jensen și colegii săi au analizat date din 30 de lucrări științifice și 14 baze de date, care au documentat dinamica familială a 19.469 de persoane. Aproximativ 67% dintre participanți erau din SUA, restul provenind din Europa de Vest și Canada.

Cercetătorii au investigat modul în care anumite caracteristici ale unui copil se corelează cu felul în care părinții îi tratează. Datele au fost colectate prin interviuri, chestionare și observații la domiciliu.

Caracteristicile copiilor au inclus factori precum ordinea nașterii, genul și trăsăturile de temperament și personalitate, cum ar fi extraversia, agreabilitatea, conștiinciozitatea și neuroticismul – tendința de a experimenta emoții negative. Tratamentul preferențial al părinților a fost măsurat prin interacțiunile lor cu copiii, cât de mulți bani cheltuiau pentru aceștia sau cât control exercitau asupra lor, prin reguli stricte sau permisive.

Studiul s-a concentrat doar pe corelațiile dintre caracteristicile copiilor și tratamentul diferențiat al părinților. Prin urmare, constatările nu explică de ce părinții par să favorizeze fiicele și copiii mai agreabili în detrimentul fiilor și al celor mai puțin agreabili.

Cu toate acestea, autorii speculează că, deoarece copiii agreabili sunt mai dispuși să facă ceea ce li se cere, părinții pot considera că este mai ușor să îi gestioneze și, astfel, să răspundă mai pozitiv față de ei.

Pe viitor, este nevoie de mai multe cercetări pentru a înțelege dacă aceste preferințe parentale există și în familiile dintr-o gamă mai diversă de culturi, precum și în diferite etape ale vieții – de exemplu, analizând modul în care părinții își tratează copiii adulți.