„Cu fermitate şi destindere deopotrivă. Cu rugăciune atentă pentru ţară. Poate că nu suntem conştienţi, dar postul acesta este o cale în plus pentru ca fiecare dintre noi să ne ataşăm sufletul de valorile iubirii de Dumnezeu şi suflet, de valorile care ne fac nemuritori.
Cred că este nevoie să ne luăm în serios creştinismul nu doar în plan exterior, ci şi în partea sa de adâncime duhovnicească. Recomand creştinilor ortodocşi să se apropie de Spovedanie, de Sfânta Scriptură şi citirea cărţilor duhovniceşti, mai cu seamă a Vieţilor Sfinţilor. Şi curaj mult celor care încep că postească. Este un exerciţiu de libertate”, a spus Necula, într-un interviu pentru Agerpres.
Când e dezlegare la pește în Postul Paștelui 2022. Zilele când se mănâncă pește
Când e dezlegare la pește în Postul Paștelui 2022. Iată câte zile cu dezlegare la pește sunt în Postul Mare, potrivit calendarului ortodox.
Când e dezlegare la pește în Postul Paștelui 2022. Postul Mare sau Postul Paştelui este cunoscut ca fiind cel mai asupra post din an, având o durată 40 de zile.
În Postul Mare, creştinii ortodocşi vor avea dezlegare la peşte doar de două ori.
Astfel, în Postul Paștelui 2022 va fi dezlegare la pește pe 25 martie, de Buna Vestire, dar și pe 17 aprilie, atunci când creștinii ortodocși prăznuiesc Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile, sărbătoare în calendar ortodox.
Dezlegare la peşte în Postul Mare
- 25 martie - Sărbătoare de Buna vestire
- 17 aprilie - Sărbătoare cu cruce roşie de Intrarea Domnului în Ierusalim
Dezlegare la ulei şi vin în Postul Paştelui
Totodată, pe lângă cele două zile de dezlegare la peşte, creştinii care ţin Postul Paştelui mai primesc şi dezlegare la ulei și vin. Așadar, în anul 2022, în Postul Mare se face dezlegare la ulei și vin pe 9, 13, 20 și 27 martie, dar și pe 3, 10 și 16 aprilie.
- 13 martie
- 20 martie
- 27 martie
- 3 aprilie
- 10 aprilie
- 16 aprilie