A jucat roluri mari, dând personajelor interpretate forță dramatică, dar și artistică. A fost Tănase Scatiu, Ilie Moromete (''Moromeții''), Apostol Bologa (''Pădurea spânzuraților''''), Ștefan Tipătescu (''O scrisoare pierdută''), Niki Ardelean (''Niki Ardelean, colonel în rezervă''), Iancu Pampon (''De ce trag clopotele, Mitică?''), Contele Almaviva (''Bărbierul din Sevilla''), Higgins (''Pygmalion''), Lear (''Regele Lear''), Alfred (''Vizita bătrânei doamne''). Sunt doar câteva dintre zecile de roluri în film sau teatru cu care marele actor Victor Rebengiuc a încântat publicul. El împlinește astăzi 83 de ani.
S-a născut la 10 februarie 1933, în București, și a crescut alături de bunicii din partea mamei. Elev fiind la o școală electronică, a jucat într-o piesă pusă în scenă de un coleg. Deși se pregătea pentru o carieră tehnică, soarta a vrut să îi deschidă alt drum. A început să joace din ce în ce mai des în piese puse în scenă la teatre de amatori, iar cel care i-a spus că ar fi bine să dea examen la teatru a fost... directorul unei școli.
''Destinul meu artistic a stat sub semnul întâmplării. Mă pregăteam pentru o carieră tehnică. Ideea bunicilor și a mamei fusese să am o meserie de pe urma căreia să pot trăi. (...) Urmam așadar o școală medie electrotehnică. Unul dintre colegii mei mai mari mi-a propus să joc într-o piesă pusă de el în scenă (...). După ce am jucat în piesa asta, un alt coleg care era la un cămin cultural mi-a propus un rol într-o piesă de-a lor. M-am dus acolo. Era o joacă pentru mine. Nici nu mă gândeam că lucrez deja la o viitoare profesie. Îmi petreceam timpul liber jucând teatru de amatori, așa cum alții jucau fotbal pe maidan. (...) Am jucat din cămin cultural în cămin cultural, până când, în ultimul an de școală, am montat o piesă (...) într-un spectacol de sfârșit al studiilor liceale. Directorul școlii, căruia i-a plăcut ce a vazut, a zis că trebuie să dau la teatru. A fost prima dată când am luat în considerare ideea asta'', povestea actorul într-un interviu, potrivit Agerpres.
La început a jucat roluri de comedie, considerând că nu era la vremea aceea suficient de maturizat și se ''ascundea'' în rolurile comice ca după un ''tufiș''.
''Nu aveam atunci încă forța de a exprima niște sentimente puternice, dramatice, de a mă arunca în ele, de a le prinde și de a le putea stăpâni. Comedia era un fel de tufiș după care mă ascundeam și puteam să-mi permit să mă exprim. Dar nu aceasta era adevărata mea natură. (...) Erau atenee populare în București pe vremea aceea.(...) Acolo jucam comedie. Mi se părea job-ul meu cel mai eficient. Pe urmă, în școală fiind, am început, încetul cu încetul, să mă mai maturizez, să mă obișnuiesc și cu alte registre decât cel comic'', spune Victor Rebengiuc.
A dat examen de admitere la IATC ''Ion Luca Caragiale'' și a intrat la clasa profesoarei Aura Buzescu. Primul an a fost destul de dificil pentru studentul Rebengiuc, deoarece trebuia să renunțe la ceea ce învățase în perioada în care jucase în teatrele de amatori.
''Când am intrat în Institut, profesoara mea, care a fost una dintre cele mai mari actrițe pe care le-a avut teatrul românesc, Aura Buzescu, a urlat pur și simplu la mine. Învățasem să joc teatru de la niște oameni fără o calificare deosebită.(...) Așa am ajuns eu să deprind greșit niște lucruri ușurele, lipsite de valoare, comicării ieftine. Iar doamna Buzescu, când m-a văzut cum interpretez, mi-a zis urlând: 'Cine te-a învățat să faci asta? La circ să te duci, la estradă cu tine!!!'. Și eu m-am speriat atât de tare, încât la un moment dat chiar mă gândeam că poate ar trebui să renunț la actorie pentru că vedeam că nu era pentru mine.(...) A fost o perioadă foarte grea, pe care până la urmă am depășit-o, pentru că am înțeles ce vroia doamna Buzescu de la mine. Ea mi-a tot explicat și eu am luat aminte . (...) Doamna Buzescu este creatoarea mea, ea m-a creat pe mine ca artist. Ea m-a învățat simțul măsurii, care trebuie să existe la un actor, adevărul (faptul că trebuie să crezi în ceea ce faci pe scenă)'', își amintește actorul în interviu.
A absolvit IATC în 1956, într-o promoție ''de aur'', iar din 1957 a devenit membru al trupei Teatrului ''Bulandra'', datorită mamei sale, care l-a înscris la concurs fără să-i spună.
''În București nu puteai să intri decât după cel puțin un an de provincie. Seria noastră avea foarte mulți actori ceruți de teatrele din București, am fost o promoție de aur. Eu, de exemplu, eram cerut la Național. Ministerul a făcut pentru noi o excepție: trebuia să acceptăm repartiția, fără să facem anul de stagiu, urmând ca în toamnă să ne prezentăm la concursul organizat de fiecare teatru. M-am dus la Craiova. Așteptând concursul de la Național, Teatrul Bulandra a anunțat un concurs. Mama, fără să știu, s-a dus și m-a înscris. Am dat examen și am reușit. Când am venit în ianuarie la Bulandra, am avut surpriza să văd afișate două distribuții în care eram și eu prins: 'Nebuna din Chaillot' și 'Omul care aduce ploaia' montat de Liviu Ciulei, care-și făcea și el debutul regizoral.(...) Am intrat și am ramas în 'Bulandra' cu o mică excepție, o perioadă în care am fost angajat cu jumătate de normă la Teatrul Mic, prin 1965'', spune actorul.
În perioada 1996-1998 a fost director al Teatrului ''Bulandra''.
De-a lungul anilor a jucat și pe alte scene în diferite spetacole — La Naționalul bucureștean, la cel din Cluj, la cel din Craiova, la Teatrul Arca.
Amintindu-și primii ani de teatru și primele roluri, Victor Rebengiuc spune că adevărata consacrare a fost în piesa ''Moartea unui comis voiajor''.
''Am jucat mai întâi într-o piesă a lui Ostrovski, Nunta lui Krecinski. Era vorba de un rol mai degrabă tragicomic și atunci am început să găsesc calea spre rolurile grave. Consacrarea mea a venit însa când am jucat în 'Moartea unui comis-voiajor'. L-am jucat pe fiul cel mare, Bif, în viziunea unui regizor căruia nu-i datorez nimic, pentru că habar nu avea ce pune în scenă. (...). Am lucrat însă rolul cu domnul Ciulei. M-am pregătit în particular, cum s-ar spune. Rolul acesta a marcat pentru mine un început de drum nou. (...) Moartea unui comis-voiajor a fost prin 1959, la vreo trei ani după ce am terminat Institutul'', mai spune actorul.
Victor Rebengiuc nu se consideră o vedetă, ci un profesionist. El mărturisește că nu a urmărit să facă o carieră, ci să ajungă un actor mare.
''Sunt un profesionist. Sunt un om care-și face profesia cu exactitate, cu rigurozitate. Am răspundere față de autor, față de rol, față de regizor, față de teatru și față de public. (...) De-asta și joc roluri foarte diferite, nu mă cantonez într-un gen de roluri. Eu încerc să fiu un personaj, de fiecare dată, altfel. (...) Eu n-am urmărit să-mi fac o carieră, n-am fost un artizan al construirii unei cariere. Ce m-a interesat pe mine a fost să-mi dezvolt gama interpretativă, adică să încerc să joc bine, din ce în ce mai bine. (...) Pe mine m-a interesat mereu și mă interesează și acum să ajung un actor mare. Asta se va întâmpla atunci când nu voi mai avea nimic să-mi reproșez cu privire la interpretarea unui rol. (...) Încă nu mă consider un actor mare. Mă consider un actor în vârstă, dar nu mare'', declară artistul în interviu.
Victor Rebengiuc a jucat în peste 50 de fime, roluri de diferite facturi, dar în toate a pus amprenta talentului și a seriozității sale. Unul dintre primele filme de succes a fost ''Pădurea spânzuraților, unde interpreta rolul Apostol Bologa.
''Pentru 'Pădurea spânzuraților' am filmat în 1964. Filmul a început cu altcineva în rolul lui Bologa. Liviu Ciulei m-a chemat într-o zi la teatru, unde era proaspăt numit director. Am crezut că vrea să-mi spună ceva în legătură cu un rol de teatru. Dar el mi-a vorbit despre faptul ca s-a gândit foarte bine și că ar vrea sa îl joc eu pe Apostol Bologa (...), un rol foarte dificil. Dar am lucrat sub directa îndrumare a lui Ciulei și a ieșit ce a ieșit. Rolul lui Bologa este foarte puternic, foarte complex, foarte dens din punct de vedere psihologic '', povestea Victor Rebengiuc.
Mai târziu, a fost un Ilie Moromete greu de uitat, în filmul lui Stere Gulea. Pentru crearea personajului, actorul s-a documentat și a încercat să îl înțeleagă.
''Eu am avut norocul sa joc în multe ecranizări după romane și m-a ajutat foarte mult faptul că, în felul acesta, am avut la dispoziție materiale din care să mă documentez și care să mă facă să înțeleg foarte bine personajul. (...) Lucrul la acest film m-a ajutat pe mine personal să descopăr lumea satului, pe care nu o cunoșteam. (...) Noi, filmând atâta vreme în satul acela — Talpa din Teleorman—, deveniserăm ai satului. Iar țăranii se comportau cu noi ca și cu oricare dintre cei de acolo. Asta a fost fascinant pentru mine, am descoperit o lume cu adevărat emoționantă'', își amintește actorul.
În numeroasele filme în care a jucat a colaborat cu regizori renumiți, ca Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Stere Gulea, Dan Pița, dar a colaborat la fel de bine și cu tineri regizori. Un astfel de exemplu este Cristi Puiu, cu care a colaborat în ''Un cartuș de Kent și un pachet de cafea'', care a câștigat în 2004 Ursul de aur pentru scurtmetraj.
''Cinematografia românească este pe drumul cel bun și are nevoie de susținere și promovare, tocmai din acest motiv. Avem de-a face cu o generație de tineri regizori care se afirmă din ce în ce mai mult și care trebuie sprijiniți (...) Am o dorință secretă, să joc într-un film regizat de Corneliu Porumboiu'', a mai spus Victor Rebengiuc.
În 2004, la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, Victor Rebengiuc a primit Premiul de Excelență pentru întreaga carieră. În același an a fost declarat de către criticii de film din România (Retrospectiva Filmelor Anului) cel mai bun actor din 2004 pentru rolul din filmul ''Niki Ardelean, colonel în rezervă'', de Lucian Pintilie.
''Pe vremea mea profesorii erau mai exigenți, (...) de aceea mai țin minte și acum ce am învățat la istoria teatrului. Mai țin minte și acum scriitori și piese rusești, pe care le-am citit în școală și care acum sunt total necunoscuți. Fonvizin, Griboedov și altii. Acum, deși nu mai au de învățat și teatrul rus și sovietic, studenții (...) nu învață și nu citesc deloc. Mi s-a întâmplat să constat cu neplăcută surprindere, cât am fost rector, că nu știau nimic sau să văd candidați care veneau la concursul de admitere cu poezii cărora nu le cunoșteau nici măcar autorul'', declara actorul într-un interviu.
În opinia sa, ''a face teatru nu înseamnă numai a memora, a învăța un text pe dinafară și a-l spune, ci a căptuși textul pe care-l interpretezi cu trăiri, cu gânduri și cu multe alte lucruri din bagajul tău cultural''.
Victor Rebengiuc a fost distins, în 1967, cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a ''pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice''.
La împlinirea a 78 de ani, a primit o stea pe ''Aleea Celebrităților'' din Piața Timpului.
Victor Rebengiuc este căsătorit din 1965 cu actrița Mariana Mihuț, pe care a întâlnit-o pe platoul de filmare.
''Ne-am întâlnit în 1964, când filmam "Pădurea spânzuraților". Ea juca rolul logodnicei mele. Era tânără, încă studentă, în ultimul an la institut, drăguță, frumușică. (...) Am avut o tresărire, un fior, un zvâc. A fost un coup de foudre. Mi-a plăcut când am cunoscut-o, am început s-o curtez chiar în timpul filmărilor.(...) Întâmplător am aflat ca eram vecini de bloc. Ne-am propus să ne întâlnim mai des și din chestia asta a ieșit ce-a ieșit'', a mărturisit actorul.
Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț au un băiat, Tudor, arhitect, căsătorit, și la rândul său este tatăl unui băiețel — Mircea-Maxim.
Artistul este pasionat de bucătărie, gătește în mod curent, spune că este ''bucătarul de serviciu''.
''Asta e obligația pe care mi-am asumat-o singur. Și Mariana gătește foarte bine, dar eu sunt bucătarul de serviciu. (...) N-am rafinamente, n-am inovații. Eu gătesc mâncare. E bucuria mea, plăcerea mea, acolo mă simt eu bine. Fiul meu spune că bucătăria e laboratorul meu'', mărturisește Victor Rebengiuc.
Când vorbește despre vârsta sa, spune că dincolo de unele mici inconveniente fizice nu-și dă seama că o are.
''Nu înregistrez schimbări majore în viața mea, aproape nici nu-mi dau seama că am această vârstă pe care nu speram niciodată sa o ating. Nu m-am gândit atât de departe. În afară de mici incoveniente, dureri de șale, n-am alte probleme'', spunea actorul în urmă cu un an, la aniversare.
El declara că vârsta nu are nicio legătură cu plăcerea de a juca, atunci când e pe scenă nu obosește niciodată.
''Niciodată nu am obosit făcând teatru. Am obosit urcând pe munte, am obosit mergând pe jos, dar jucând teatru nu obosesc niciodată. Pot juca întruna'', mărturisea maestrul.
