Antena 3 CNN Life Oameni "Un idiot, un mare idiot, descendent al unei procesiuni de idioţi care se întinde până în cele mai vechi timpuri"

"Un idiot, un mare idiot, descendent al unei procesiuni de idioţi care se întinde până în cele mai vechi timpuri"

1 minut de citit Publicat la 10:31 25 Sep 2012 Modificat la 10:31 25 Sep 2012
"Un idiot, un mare idiot, descendent al unei procesiuni de idioţi care se întinde până în cele mai vechi timpuri"
Foto: dumblittleman.com
În noiembrie 1905, Mark Twain a compus şi trimis o scrisoare lui J. H. Todd, vânzător de „medicamente patentate” (adică medicamente care nu aveau nici nu efect).

Bărbatul încercase să îi vândă lui Twain un medicament numit „Elixirul vieţii” care promitea să vindece maladii precum meningita (boală care o ucisese pe fiica scriitorului în 1896) şi difteria (care îl ucisese pe băiatul lui Twain).

El însuşi bolnav la acea vreme şi de scurt timp văduv, Twain i-a dictat următoarea scrisoare secretarei lui:

“Noiembrie 20, 1905,

1212 Webster St.
San Francisco, Cal.

Dragă domnule,

Scrisoarea dumitale mă nedumereşte. Scrierea este bună şi există chiar şi câteva urme de inteligenţă în ceea ce afirmi, dar reclama care o acompaniază pare a fi „opera” aceluiaşi om.

Cel care a compus reclama trebuie, fără îndoială, să fie cea mai ignorantă persoană care trăieşte în acest moment pe Pământ; este fără urmă de îndoială un idiot, un mare idiot şi descendent al unei procesiuni de idioţi care se întinde până în cele mai vechi timpuri.

Mă nedumereşte cum aceeaşi mână a putut să redacteze scrisoarea şi reclamele. Nedumerirea mă ameninţă, nedumerirea mă enervează , nedumerirea mă exasperează; şi întotdeauna naşte un sentiment neplăcut faţă de persoana care mă nedumereşte.

După ce acest sentiment neplăcut se va diminua şi va trece, o să ajung chiar şi în stadiul în care o să mă rog pentru tine. Dar cât mai am timp, îţi doresc să înghiţi din greseală o doză din propria ta otravă şi să păşeşti liniştit în osânda pe care tu şi toţi asasinii de vânzători de medicamente patentate aţi câştigat-o fără remuşcare şi pe care o meritaţi din plin.

Adieu, adieu, adieu!

Mark Twain”

×
Etichete: meningita
x close