Drumul în viaţă al profesorului Radu Gologan, coordonatorul Lotului Olimpic Național de Matermatică, a pornit din pasiune. Copil fiind, când mergea la somn îi plăcea să numere și să facă calcule.
Au urmat mai apoi întrebările matematice ale tatălui și exercițiile rezolvate cu ușurință.
''Prima mea notă în liceu a fost un 4. Bine, sigur că nu era că nu știam foarte multe. Există un blocaj cum se întâmplă la adolescenți. 4 la matematică _4 la matematică într-un extemporal. Mi-am jurat atunci în barbă că o să iau media 10. Am văzut Societatea de Matematică, profesorii și mă gândeam: uite domnule...asta vreau să fac în viață! Să ajung să fiu și eu unul dintre cei care se ocupă de loturi, de matematică, de gazeta matematică. Și uite că în final...încet încet chiar dacă am pornit pe calea cercetării...am ajuns președintele Societății de Matematică. Nu neaparat pentru că am vrut ci pentru că așa a mers viața și uneori chiar m-am gândit că o întâmplare din copilărie cu o gândire din copilărie care îmi părea așa un vis...s-a adeverit a fi realitate fără ca să merg pe calea asta'', povesteşte matematicianul.
Radu Gologan nu a simțit niciodată presiunea de a fi copil de matematician, deşi mama lui era profesoară. S-a considerat însă norocos că mama a reprezentat o sursă de răspunsuri atunci când avea necunoscute.
''Când i-am spus lu tata că m-am hotărât să mă fac matematician prima reacție a fost : da ce ? asta e meserie ? Și ce a zis mama ? Mama a zis: treaba ta! Primul meu răspuns a fost că mama e profesor de matematică. Da las-o tu pe mama...trebuie să te faci inginer'', spune Radu Gologan.
Însă adolescentul de atunci nici nu îşi inchipuia că ar putea să facă altceva. Ba chiar a ajuns diriginte imediat ce a terminat facultatea.
''Ei erau în clasa a 11 a. Aveau 18 ani și eu aveam 22, 23 și le eram diriginte. Era o mare provocare, da. Dar m-am descurcat. Ulterior am început să predau la facultatea de matematică și să țin seminarii și mi-a plăcut foarte mult. M-am descurcat. Am studenți care mi-au devenit asistenți. Foști studenți care sunt în străinătate și care văd că în atitudinea de a preda, în felul de a vorbi...poate chiar și în concepție, chiar dacă sunt mai revoluționari...au urme din educația pe care am transmis-o eu'', povesteşte profesorul.
Educație despre care crede că este importantă și că fiecare copil trebuie îndrumat să facă ce îi place. Asa cum şi el a procedat în cazul fiicei sale, copil cu potenţial la matematică, dar cu alte înclinaţii şi pasiuni.
''N-am insistat foarte tare deși era bună la matematică în liceu. La un moment dat fusese calificată și la olimpiadă. Cred că era în clasa a 10 a și dimineața descopăr că nu s-a dus și că dormea. Și zic: ce faci ? Nu te duci la olimpiadă ? Și zice: ascultă tata: dacă tu ești matematician, nu înseamnă că mie trebuie să îmi placă matematica și să fac olimpiadă. Eu am altceva în cap așa că te rog frumos din punctul asta de vedere să mă lași în pace'', spune Radu Gologan.
Pe lângă pasiunea pentru matematică, Radu Gologan iubește să schieze, să joace tenis de masă dar și să cânte la chitară.
''Mă gândeam că acum 15-20 de ani cu studenții de la secția franceză, cu ei eram mai apropiat că erau puțini...făceam întâlniri după cursuri să învățăm. Să îi învăț să cânte la chitară. Rămâneam în facultate până seara o dată pe săptămână, de două ori...veneau cu chitarele. Lucrurile astea s-au cam dus. Nu mai am aceeași tinerețe. Tinerețea de a face lucrul asta'', îşi aminteşte profesorul.
Doctor în matematică şi omul de care se leagă generaţii întregi de olimpici români la această materie, profesorul Gologan spune că își dorește să trăiască într-o lume în care oamenii să zâmbească.
