BEN CARSON, în această seară la Sinteza Zilei, într-un interviu extrem de interesant
Mihai Gâdea a realizat un interviu cu posibilul viitor preşedinte al Statelor Unite
Aşa îşi începe doctorul Ben Carson una din sutele de poveşti terminate cu succes în sala de operaţie. A devenit un fenomen în Statele Unite ale Americii, iar în lumea medicală este unul din cei mai respectaţi şi stimaţi neurochirurgi.
Însă viaţa lui nu a fost întotdeauna uşoară şi strălucită. S-a născut într-o familie extrem de săracă. A fost crescut, alături de fratele său, doar de mama lor, care s-a zbătut să îi scoată din “lumea celor care nu reuşeau” la “lumină”.
Chiar dacă nu i-a plăcut în copilărie, a citit mult, a învăţat, apoi a început să prindă gustul cunoaşterii.
Un episod cu un final frumos din copilăria medicului Ben Carson este acela în care descoperă ochelarii. Pentru că nu vedea bine la tablă Ben pierdea foarte mult din informaţiile predate de profesori. În special la matematică. Avea numai note de 4. În timpul unui control de rutină, medicul şcolii a observat că Ben nu reuşeşte să desluşească semnele de pe tabela din cabinetul său.
După ce i-a pus mai multe lentile în faţă, chipul lui Ben s-a schimbat: în sfârşit vedea clar! Acest lucru a avut imediat consecinţe – prindea mai uşor lecţiile din clasă, iar notele lui au început să crească. A reuşit să ia nota 6 în teza de la matematică, altfel spus din corijent, a reuşit să treacă clasa.
Însă pentru mama lui, asta nu era suficient: “Ben, tu poţi să iei nota 10!”. Timid, Ben a început să înveţe, să memoreze şi într-adevăr, la următorul test de matematică a luat punctajul maxim.
Această reuşită în plan educaţional nu a fost posibilă decât cu ajutorul susţinut al mamei, care le-a impus copiilor un program strict de studiu.
“– Începând de azi, n-aveţi nevoie sã vã uitaţi la mai mult de trei emisiuni pe sãptãmânã.
-- Pe sãptãmânã?
Într-o fracţiune de secundã mi-au trecut prin faţa ochilor toateprogramele la care ţineam şi pe care aveam sã le pierd. În ciuda protestelor, ştiam prea bine cã, dacã mama lua ohotãrâre, nu rãmânea decât sã ne conformãm – doar eram niştecopii ascultãtori. Sã nu mai spun cã încrederea pe care ne-o arãta ne dezarma complet..
Mama ne fãcuse deja program şi pentru timpul liber când nu ne uitam la televizor.
<<Mergeţi şi împrumutaţi cãrţi de la bibliotecã. Trebuie sã citiţi cel puţin douã cãrţi pe sãptãmânã. În week-end vã pun sã mi le povestiţi>>”, povesteşte Ben Carson în cartea sa autobiografică „Mâini înzestrate”.
Medicul Ben Carson este dovada vie a reuşitei. Nu s-a născut într-o familie cu prestigiu. Nu a avut părinţi bogaţi. Nu a avut pile şi relaţii. A fost un copil respectuos, cu teamă de Dumnezeu şi care şi-a iubit şi ascultat mama.
A învăţat şi s-a bucurat pentru fiecare pas pe care îl făcea în viaţa lui de copil, de adolescent, de tânăr şi mai apoi de adult. Nu s-a înfumurat niciodată şi nu s-a bazat pe puterile lui, ci toate reuşitele sale – şi nu au fost puţine – le-a închinat Dumnezeului care i-a dat puterea vindecătoare.
„Eram hotãrât sã fac tot ce îmi stãtea în putinţã pentru a reuşi.Douã lucruri îmi erau clare în minte: dacã nu operam, Maranda (o copilă bolnavă de convulsii, care îi puneau viaţa în pericol) murea. În ce mã privea, mã pregãtisem pânã în cel mai mic amãnunt, iar restul îl încredinţasem în mâna lui Dumnezeu”, scrie Ben Carson în cartea „Mâini înzestrate”.
Medicul Ben Carson a fost decorat cu cel mai înalt grad de preşedintele Americii George Bush, iar în ultima sa apariţie publică – a ţinut un discurs la evenimentul „Mic dejun cu rugăciune”, la care au fost prezenţi şi Barack şi Michelle Obama – a vorbit cu înflăcărare şi speranţă despre schimbările care ar putea transforma radical America.
Milioane de oameni au privit către Ben Carson cu speranţă şi încredere şi au sorbit fiecare cuvânt care ieşea cu modestie, naturaleţe şi seninătate din gura acestui om.
Mulţi consideră că Ben Carson ar putea fi următorul preşedinte al Americii.