Tot mai mulţi părinţi din Coreea de Sud se închid în celule la „Fabrica de fericire”, în încercarea de a-și înţelege mai bine copiii.
Singurul lucru care leagă fiecare cameră de la „Fabrica de fericire” de lumea exterioară este o gaură în uşă prin care se aduce mâncare. În aceste camere cât o cabină de probă dintr-un magazin nu sunt permise telefoane sau laptopuri, iar locuitorii lor au drept companie doar pereţii goi, scrie BBC.
Rezidenţii pot purta uniforme albastre de închisoare, dar nu sunt deţinuţi. Oamenii de aici au un copil care s-a retras pe deplin din societate și vor să învețe cum se simte să fii rupt de lume.
Tinerii singuratici sunt denumiţi hikikomori, un termen inventat în Japonia în anii 1990 pentru a descrie retragerea socială în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri.
Cercetările făcute de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale din Coreea de Sud sugerează că există o varietate de factori care îi determină pe tineri să se izoleze. Conform sondajului realizat de minister în rândul tinerilor între 19 şi 34 de ani, cele mai frecvente motive sunt dificultăţile în găsirea unui loc de muncă (24,1%), problemele cu relaţiile interpersonale (23,5%), problemele familiale (12,4%) și probleme de sănătate (12,4%).
Coreea de Sud are una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderilor din lume
Începând cu luna aprilie, părinții pot participa la un program de educație parentală de 13 săptămâni, finanțat și gestionat de organizații neguvernamentale (ONG-uri), Korea Youth Foundation şi Blue Whale Recovery Centre.
Scopul acestui program este de a învăța părinţii cum să comunice mai bine cu copiii lor.
Programul include trei zile într-o instituţie din Hongcheon-gun, provincia Gangwon, unde participanții petrec timp într-o cameră care reproduce o celulă de izolare.
Speranţa este că izolarea va oferi părinţilor o înţelegere mai profundă a copiilor lor.
Părinte de hikikomori
Fiul uneia dintre mamele care au ales să participe la acest program se izolează în dormitorul său de trei ani. De când a petrecut ea însăși o perioadă de izolare, Jin Young-hae crede că înțelege puțin mai bine „închisoarea emoțională” a fiului ei de 24 de ani.
„M-am întrebat cu ce am greșit... Este dureros să te gândești la asta. Dar, pe măsură ce am început să reflectez, am dobândit o anumită claritate”, spune femeia în vârstă de 50 de ani.
Fiul ei a fost întotdeauna talentat, spune Jin Young-hae, iar ea și soţul său aveau așteptări mari de la el. Dar băiatul era adesea bolnav, se lupta să-şi mențină prietenii, să socializeze şi să participe la activităţi care presupun interacţiunea cu mai multe persoane.
