Danuta Maczka, acum în vârstă de peste 80 de ani, a trăit acele vremuri teribile. Viaţa ei a fost şi este o odisee de la casa părintească din Polonia, la un lagăr din Siberia, către Iran, Palestina şi Egipt şi, într-un final, către noua ei casă din Londra.
Danuta s-a născut într-un sat din estul Poloniei (acum Rivne , Ucraina). A trăit cu părinţii, cu fratele ei, Stefan, şi sora Zosia într-o fermă înconjurată de o livadă cu cireşi. În septembrie 1939, Danuta trebuia să înceapă şcoala. Tatăl ei deja îi cumpărase uniforma.
Dar viaţa s-a întors cu susul în jos. Trupele sovietice au ajuns în estul Poloniei. Au bătut în poarta lor la ora 6.00 dimineaţa, în ziua de 10 februarie. Era iarnă, era încă întuneric. Danuta îşi aminteşte vocile soldaţilor care băteau puternic la uşă. Au strâns ce au apucat – puţină mâncare , câteva pături - şi s-au îngrămădit pe o sanie. „M-am uitat înapoi şi mi-am văzut căţelul care alerga după noi. A alergat până n-a mai putut”, povesteşte Danuta.
Sute de familii poloneze erau îngrămădite în gara Lubomyrka. Mulţi ştiau deja că vor fi deportaţi în Siberia. „Am fost urcaţi într-un tren de marfă. 72 de oameni în fiecare vagon. Drept toaletă, aveam o gaură în mijlocul vagonului”.
„Dormeam pe scânduri, aşezate în forma unor rafturi. Mă urcat pe cea mai înaltă şi mă uitam printr-o crăpătură.Rusia mi-a trecut prin faţa ochilor. Numai spaţii goale şi zăpadă".
Pe măsură ce călătoria avansa, bebeluşii deveneau tăcuţi şi mureau. „Gardienii veneau să-i ia şi-i aruncau în zăpadă. Când murea un adult, îl puneau pe o platformă aflată lângă motor şi, când trenul încetinea, îl aruncau. "Dar pe copii îi aruncau pur şi simplu pe geam”, povesteşte Danuta.
Odată ajunşi în lagărele siberiene, polonezii au fost puşi la muncă. „Nu existau păsări care să cânte în pădure. Nu existau animale, nici un lup, nici un urs măcar. Nici măcar şoareci nu erau. Nimic. Nu era nimic acolo. Poate că prizonierii mâncaseră deja păsările, nu ştiu. Dar, cât am stat acolo, nu am auzit un sunet”.
Sora Danutei, Zosia, s-a îmbolnăvit de pneumonie. Era un spital cu paturi, dar nu existau medicamente. În Ajunul Crăciunului, Danuta s-a dus să-şi viziteze sora împreună cu tatăl ei.
„Ne-am dus la patul ei. Am văzut că era moartă. Tatăl meu a cărat-o acasă. În ziua de Crăciun, tata a făcut coşciugul şi o mică sanie cu care să-l tragă", povesteşte Danuta pentru BBC News.
În iunie, 1941, Hitler a invadat Uniunea Sovietică. Acum, polonezii capturaţi erau aliaţii sovieticilor. Li s-a dat să aleagă între a se înrola în Armata Roşie sau să-şi formeze propria armată în exil.
Zeci de mii de polonezi au plecat în următorii ani către sud. Unii s-au suit din nou între trenurile de marfă şi au murit de tifos în timpul călătoriei. Alţi polonezi au plecat în căruţe către Guzar din Uzbekistan, sub comanda generalului Wladislaw Anders.
Danuta a spus că are cu doi ani mai mult decât avea în realitate (adică 16 ani) pentru a se putea înrola. Armata Anders a fost condusă prin Asia Centrală către Marea Caspică, unde s-a îmbarcat pe nave petroliere şi a navigat către Iran. Forţele aliate britanice i-au întâmpinat pe polonezi în portul Pahlavi.
„ A fost pur şi simplu noroc”, spune Danuta. „Britanicii ne-au dezinfectat şi ne-au ars toate hainele, precum uniforma mea de şcoală. Din fericire, jurnalul meu a supravieţuit”.
Doar o adolescentă, Danuta a devenit una dintre cele 800 de femei poloneze care au lucrat ca asistente medicale sau secretare pentru forţele militare.
Mulţi dintre polonezii evrei au decis să rămână în Palestina. Alţii, precum Danuta, s-au mutat , odată cu războiul, în Italia, în1943, susţinând trupele poloneze în bătălia de la Monte Casino. În Italia, Danuta şi-a întâlnit soţul, un ofiţer polonez. Tot în Italia, Danuta a prins şi sfârşitul războiului.
În cele din urmă, Danuta a fost trimisă în Marea Britanie, unde şi-a reîntâlnit fratele şi părinţii.
Danuta are şase copii şi s-a stabilit lângă Epping Forest. Casa ei este plină de plante, grădina ei e plină de cireşi. Spune că îi amintesc de ferma din Rovne, pe care a părăsit-o acum 70 de ani.
Danuta se află în partea dreaptă (jos) a fotografiei
