Ora 5.30 dimineaţa, tabăra Smârdan din Galaţi. Este ora de trezire a militarilor. În timp ce noi, civilii, ne intoarcem pe partea cealaltă, în pat, infanteriştii încep înviorarea.
Pentru a înţelege ce înseamnă devotamentul militarilor faţă de meserie, i-am urmat şi la inviorare, la puţin peste zero grade.
După ce înviorarea se termină, militarii au la dispoziţie 30 de minute pentru igiena personală. Afară, cu apă rece ca gheaţa. De mofturi nu încape vorba.
Pregătiţi, militarii se duc la masă. Ca o familie. Mâncarea e aceeaşi indiferent de grad, iar farfuria şi-o duce şi o goleşte fiecare în parte.
Totul se face contra cronometru şi organizat ca la Armată. Uniforma şi echipamentul sunt minuţios pregătite. De ele depinde siguranţa echipei.
Pregătirea, însă, se duce pe două fronturi. În timp ce militarii îşi pregătesc echipamentul, comandantul de batalion le prezintă subordonaţilor planul pentru atac. Apoi, fiecare comandant de pluton îşi instruieşte militarii. La luptă, fiecare are rolul lui.
Ajunşi la prima locaţie, militarii sunt trimişi în recunoaşterea şi identificarea locului în care se află inamicul. Pe dealuri, fără prea mult zgomot şi atenţi la fiecare pas. Obuzele nu ţin cont de instrucţie. Şi, odată ce inamicul este identificat, începe atacul.
Lupta nu se duce doar la sol, ci şi în aer. O misiune tactică, împreună cu americanii care au venit să înveţe de la noi.
Şi, chiar dacă instrucţia a fost puţin îngreunată de echipa de televiziune, în război niciun om nu este lasat în urmă. Infanteriştii sunt o familie.
