Însă Faulkner nu îşi lua deloc munca în serios, mai ales că trebuia să lucreze intens la ambiţiile sale literare. Câteodată arunca pur şi simplu scrisorile oamenilor la gunoi, altădată deschidea şi citea revistele înainte să le livreze oamenilor sau juca cărţi şi scria în timpul orelor de muncă. Deci, în cea mai mare parte a timpului, îşi cam ignora şefii şi colegii.
În cele din urmă, după o inspecţie la locul său de muncă, Faulkner a demisionat. Aceasta este scrisoarea prin care şi-a dat demisia:
"Octombrie 1924
Cât timp trăiesc în sistemul capitalist, mă aştept ca viaţa să-mi fie influenţată de oamenii cu bani. Dar să fiu al naibii dacă voi fi la cheremul oricărui idiot care are bani să-şi cumpere un timbru.
Asta este, domnule, demisia mea"
William Cuthbert Faulkner a fost un prozator american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul XX.