Antena 3 CNN Life Oameni Musulmanul de la Mormântul Sfânt

Musulmanul de la Mormântul Sfânt

<1 minut de citit Publicat la 17:11 28 Mar 2016 Modificat la 17:11 28 Mar 2016
sfant.jpg

Un musulman are misiunea de a administra unul dintre locurile sfinte ale creştinilor. Este păstrătorul cheii bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. O slujbă deţinută din moşi-strămoşi de aceeaşi familie.

În fiecare zi la muncă, Abid Joudeh poartă cu sine una dintre cele mai importante simboluri ale creştinătăţii. Deţine cheia Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. În fiecare dimineaţă, el deschide uşile bisericii. Face exact ce au făcut tatăl, bunicul şi înaintaşii lor, de sute de ani încoace. Cel mai vechi contract de muncă aflat în posesia familiei lui datează din 1517.

Abid e considerat un gardian neutru al unuia dintre cele mai sfinte locuri ale creştinătăţii: cel în care se spune că Iisus Hristos a înviat din morţi.

Pentru Abid, biserica este a doua casă. Faptul că poziţia îi aparţine unei familii de musulmani şi nu uneia creştine e foarte important, susţine el. Acest lucru reprezintă un exemplu cu privire la respectarea altor religii.

Sursa: Observator

×
Etichete: musulman crestini
x close