"Soţia mea şi cu mine investim în acest pariu credibilitatea, timpul şi banii noştri, aşa că le cerem tuturor să fie alături de noi şi să ne susţină, pentru că suntem de părere că niciodată nu a fost mai potrivit să accelerăm progresul şi să avem un puternic impact asupra lumii. Prietenii mi-au zis că sunt nebun, iraţional, dacă eu cred că asta se va întâmpla, având în vedere că lucrurile pe această planetă nu se pot îndrepta decât spre dezastru, dar eu cred că putem reuşi.
În următorii 15 ani vom fi martorii unor schimbări majore în viaţa celor defavorizaţi. Oamenii din "lumea a treia" vor trăi mai mult şi vor fi mai sănătoşi. Vor avea parte de educaţie, vor mânca alimente bogate în vitamine şi vor beneficia de sistemul bancar. Aceste schimbări se vor realiza cu ajutorul inovaţiei tehnologiei - începând de la noi vaccinuri, până la recolte care să reziste intemperiilor şi climei aspre, ori la smartphone-uri şi tablete mult mai ieftine. Iar inovaţia va reuşi să aducă aceste beneficii şi oamenilor foarte săraci.
În 15 ani vrem ca părinţii din ţările sărace să aiba asigurarea că fiii şi fiicele lor nu vor muri peste noapte din cauza unei muşcături de ţânţar, iar confortul unui cămin va fi experimentat şi de cei care dorm sub cerul liber. Aceasta este marele nostru pariu. Ne veţi ajuta să îl câştigăm?"